În această dimineaţă, audierile au fost reluate în procesul Clanului ”Împăratului” Uţu Rohozneanu, cu Daniel Dragoman, care a declarat şi el că nu este vinovat de nimic. Mai mult,
În această dimineaţă, audierile au fost reluate în procesul Clanului ”Împăratului” Uţu Rohozneanu, cu Daniel Dragoman, care a declarat şi el că nu este vinovat de nimic.
Mai mult, acesta a susţinut azi dimineaţă că faptele de care este acuzat sunt ”fabricate” de către ”procurorul de caz, Dan Ilarie”.
Toţi se declară nevinovaţi
De altfel, toţi cei audiaţi până în prezent de judecători se declară nevinovaţi. La înfăţişarea de ieri, victima Iosif Stăniş şi-a retras plângerea împotriva Clanului. El şi-a justificat gestul prin următoarea replică: „datoria mea este să-l iert”.
Procesul a continuat cu declaraţiile lui Ioan Vivi Fizidean care, la fel ca în prima zi de audieri, s-a contrazis în tot ceea ce a spus. La un moment dat, „Împăratul” şi-a ieşit din pepeni la auzul unei replici a lui Fizidean. Uţu s-a lovit cu pumnul în palmă şi scrâşnind din dinţi i-a şoptit lui Fizi că nu e adevărat ce spune. În doar câteva secunde, ”locotenentul” Fizi şi-a schimbat din nou mărturia.
Mihai Moise a fost următorul interlop care a intrat în boxă. „Eu nu sunt coordonat de nimeni, am vrut doar să mă angajez la firma lui Uţu. Îi cunosc pe ceilalţi acuzaţi de la sala de forţe. Cred că procurorul are ceva cu noi. Dosarul nostru este fabricat. Vor să-mi strice tinereţea”, a mărturisit Mihai Moise în faţa instanţei. Cei audiaţi sunt acuzaţi de constituirea unei grupări infracţionale organizate, sub aspectul căreia a încălcat legea de mai multe ori.