Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrorex ameninţă cu greva generală în noiembrie dacă nu cresc salariile cu 26%

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Preşedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat astăzi că peste 4.300 de salariaţi ai Metrorex vor intra în grevă generală între 1-10 noiembrie dacă nu se va negocia un nou contract de muncă în care să fie stipulată o majorare salarială de până la 26%. " Contractul colectiv de muncă expiră la 1 noiembrie şi până la ora actuală nu am putut negocia cu Consiliul de Administraţie şi cu directorul general. Aceştia au invocat faptul că nu au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009 ", a spus preşedintele Uniunii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, citat de NewsIn.

Acesta a precizat că solicită o majorare de salariu în cadrul noului contract colectiv de muncă, precizând că la negocieri se va ţine cont de devalorizarea leului comparativ cu euro, precum şi de inflaţie. " 20% înseamnă devalorizarea leului faţă de euro, timp în care importurile au crescut pentru produsele de bază, ceea ce a dus la o scădere a nivelului de trai cu 20%, iar 6,5% reprezintă indicele de inflaţie care este pus la dispoziţie de Comisia Naţională de Statistică. Deci procentul de la care vom pleca în negociere este în jur de 26% majorare salarială ", a explicat Rădoi.

Ultima majorarea salarială a angajaţilor Metrorex a fost de 23%, în noiembrie 2008. Rădoi a precizat că salariul mediu al unui angajat de la Metrorex se încadrează în medie la 1.500-1.600 lei.

Potrivit USLM, în 2009 numărul călătorilor s-a dublat, de la 300.000 pe zi în 2008, la 650.000 pe zi anul acesta. De asemenea, s-a redus frecvenţa de circulaţie a trenurilor de la cinci la trei minute şi s-au dat patru staţii în exploatare, fără angajarea altor salariaţi.

Rădoi a menţionat că subvenţia de la bugetul de stat s-a micşorat cu trei milioane de lei în acest an.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 48 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum o ora
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°