Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia va trimite anual Chinei 70 de miliarde de metri cubi de gaz

Publicat in Capital, marți 13 octombrie 2009 ·

Premierul rus Vladimir Putin şi Wen Jiabao, primul ministru al Chinei, au semnat la Beijing un acord prin care principalul exportator de gaze din Rusia se anagajează să livreze anual 70 de miliarde de metri cubi către cea mai mare companie energetică deţinută de stat din China. Gazoprom - exporatatorul rus de gaz - şi China National Petroleum Corporation nu au ajuns la înţelegeri privind preţul acestor schimburi. China este una dintre economiile c

Premierul rus Vladimir Putin şi Wen Jiabao, primul ministru al Chinei, au semnat la Beijing un acord prin care principalul exportator de gaze din Rusia se anagajează să livreze anual 70 de miliarde de metri cubi către cea mai mare companie energetică deţinută de stat din China. Gazoprom - exporatatorul rus de gaz - şi China National Petroleum Corporation nu au ajuns la înţelegeri privind preţul acestor schimburi.

China este una dintre economiile cu cel mai rapid ritm de creştere din lume, căutând potenţiali furnizori de gaz natural în ţările central-asiatice şi în Rusia. Oficialităţile ruse şi chineze nu au furnizat detalii privind valoarea acestui acord, dacă acesta va fi implementat.

Gazprom a declarat că în 2006 Rusia va furniza gaz natural Chinei prin două gazoducte, dar nu a fost semnat un contract propriu-zis pentru că cele două companii deţinute de stat nu au putut să atingă un numitor comun în ceea ce priveşte costul.

"Începerea livrărilor este programată pentru 2014-2015", a spus vicepremierul rus Igor Sechin, aflat într-o vizită la Beijing, împreună cu şeful executivului rus, Vladimir Putin.

Gazele naturale pentru piaţa chineză ar urma să fie asigurate de exploatările din Siberia de Vest, Orientul Îndepărtat şi Insulele Sakhalin.

Acordul semnat astăzi pare să confirme înţelegerea din 2006, dar nu include detalii necesare începerii schimbului de resurse.

Mai devreme în curs

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 17 minute
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 53 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°