Vacarmul politic pe care trebuie să îl suportăm are ceva ciudat. În ciuda vehemenţei combatanţilor, el este tot mai străin de „capul de locuitor“. El nu ne priveşte. Este o răfuială între politicieni, politicieni care au uitat care este agenda societăţii româneşti. Adică, dacă ne descurcăm sau nu de la o lună la alta. Ce ne doare, ce ne îngrijorează?

Dacă mai stăm sau plecăm în Occident să ne căutăm o viaţă mai bună. Politicienii noştri sunt orbiţi de putere, obsedaţi de ideea fixă de a o deţine, dacă se poate, exclusiv. Şi pentru a-şi atinge scopul, confruntarea pentru Cotroceni este decisivă. Ar urma trei ani de linişte (citeşte „afaceri pe picior mare pentru învingători“) până în 2012, când vine altă rundă de alegeri. Grupurile de interese se văd destul de clar din spatele liderilor de partid, a candidaţilor prezidenţiali. Politica arată azi mai mult ca ieri foarte tare ca o afacere, iar luptele dintre preopinenţi - mai mult ca o gâlceavă pentru „foloase necuvenite“, parale, şpăgi, şmenuri şi alte delicatese - vorba lui nenea Iancu. Politică fără delicatese nu merge! Ce rost ar avea să îţi pierzi timpul în sediile de campanie, la partid, prin parlament şi prefecturi, dacă nu iese nimic, sau numai un biet mărunţiş. Acest aspect mercantil a ieşit acum la iveală în mai mare măsură decât în alte ocazii. A rămas - aş spune - numai acest aspect în bătălia pentru Cotroceni care se dă sub ochii noştri. Asta se vede dintr-o privire. În alte dăţi, în anii ’90, de exemplu, mai exista politică, ideologie, opţiuni. Acum miza a rămas să fie numai banul, avantajele puterii, servite şi aservite de clientela specifică. Şi de inşi dispuşi să pună botul nu duce lipsă personalul amestecat în viaţa partidelor şi a campaniilor electorale.

Regimul politic românesc a devenit tot mai pregnant o partitocraţie. Nu poţi să obţii nici un post plătit din banul public fără să faci par