Marea provocare a Iaşiului este să îşi redefinească identitatea şi să îşi stabilească priorităţile.
Pentru a deveni un oraş modern, în accepţiunea de spaţiu care să stimuleze alegerile indivizilor, oferindu-le alternative în care să se exprime cât mai mult pe ei înşişi, Iaşiul are de luptat, în primul rând, nu cu lipsa de bani. Nici cu lipsa de strategie şi de viziune a autorităţilor din ultimii douăzeci de ani. Toate aceste aspecte sunt, evident, factori care împiedică oraşul să răspundă cerinţelor actuale, de centru convivial, organizat, plăcut la vedere, în care mediul natural să facă armonie cu ambientul construit şi toate împreună să stimuleze acea joie du vivre pe care o emană multe oraşe ale lumii. Înainte de aceste piedici însă, Iaşiul are de luptat cu imaginea prăfuită pe care i-a creat-o istoria: de oraş al statuilor şi al celor şapte coline; de capitală culturală a Moldovei şi a ţării. Cel mai important pol urban al Moldovei a rămas încremenit în aceste etichete care par să îl condamne pentru totdeauna la a rămâne o aşezare vetustă şi patriarhală.
Iaşiul are nevoie să iasă din capcana propriei sale imagini. De la trecătorii de pe străzi, la funcţionarii din instituţii şi până la cei care au pârghiile necesare să pună pe hârtie un necesar de schimbare a feţei oraşului, cei mai mulţi spun că Iaşiul e un oraş frumos şi, drept argument, aduc în discuţie Copoul, Piaţa Unirii, Palatul Culturii şi cele şapte coline. Dar îndeplinesc acestea funcţiile unui centru modern? E de ajuns să ne uităm pe agenda Iaşiului din ultimii ani şi vom afla răspunsul. Evenimentul cu cea mai mare acoperire naţională din ultimul deceniu este pelerinajul de Sfânta Parascheva. Iniţiativa fostului primar Constantin Simirad de a lega sărbătorile Iaşiului de această sărbătoare religioasă s-a mulat perfect pe această atmosferă vetustă şi a avut succes, dar este aceasta