Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: INTERVIU Paul Batin / „Nu există nicio presiune pentru mine. Pot să-l înlocuiesc şi pe Kone”

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Paul Batin, atacantul cumpărat de CFR Cluj de la FC Baia Mare la începutul sezonului şi apoi împrumutat în liga secundă, la UTA, face ssenzaţie la noua sa echipă, pentru care a înscris deja de nouă ori. Acesta vorbeşte despre faptul că oricând este pregătit să revină la CFR, chiar în locul lui Yssouf Kone Adevărul: Cum ai izbutit să faci atât de bine pasul de la liga a treia spre eşalonul secund?

Paul Batin: Pentru mine nu ar fi fost dificil nici dacă treceam direct în prima ligă. Nu am un secret prin care înscriu atâtea goluri, pur şi simplu acolo sus cineva mă iubeşte şi mă ajută. Dacă nu aveam valoare nu eram aici, cu atât mai puţin în proprietatea CFR-ului. Vreau să ajung cât mai sus şi pentru asta mă pregătesc intens în fiecare zi.

-Ai fost la un pas de „U” Cluj, cum ai ajuns la CFR?

-Da, este foarte adevărat, eram la un pas să semnez cu Universitatea, dar a venit brusc contraoferta celor de la CFR. Impresarul meu m-a anunţat şi am mers repede să semnăm actele. Aşa a fost să fie, sunt bucuros şi foarte fericit că am făcut această alegere.

-Cum ai primit vestea împrumutului la UTA?

-Am fost puţin supărat la început, pentru că mă simţeam pregătit să joc la CFR. Apoi, m-am resemnat cu ideea şi după doar câteva zile am şi înscris, ceea ce mi-a dat un moral bun.

-Ţii legătura cu cei din conducerea CFR?

-Nu pot să spun că discut cu domnul Mureşan pentru că nu am nici numărul lui de telefon, dar ştiu că ei mă urmăresc. A fost Răzvan Zamfir (n.r.- director executiv CFR) la Arad şi m-a urmărit. Aşa şi domnul Mureşan are informaţii despre mine.

-Revii în iarnă la CFR?

-Nu ştiu dacă din iarnă, sau la expirarea împrumutului. Eu trebuie să îmi fac treaba cât mai bine şi sunt foarte pregătit să revin în orice moment la CFR. Eram şi în momentul câ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum o ora
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum o ora
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum o ora
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Suveranul Pontif le-a explicat cardinalilor de ce a ales numele LEON al XIV-lea

Gandul acum 17 minute
În timpul unei întâlniri cu ușile închise la care au participat cardinalii, Papa a explicat alegerea numelui său și a trasat o foaie de parcurs pentru pontificatul său. După trei ore de la începerea acestei reuniuni, Vaticanul a publicat discursul p

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum 45 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum 3 ore
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie Nord / Ea avea o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat/ Nimeni nu a fost rănit în urma incidentului

News.ro acum 22 minute
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

18°
sâm.

6°/18°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°