Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O casă de pariuri irlandeză îl prezintă pe T. Blair favorit pentru preşedinţia UE

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Fostul premier britanic Tony Blair este favorit în cursa pentru fotoliul de preşedinte al Uniunii Europene, potrivit casei de pariuri Paddy Power, în care un olandez, un luxemburghez şi un danez întrunesc, de asemenea, rezultate bune, scrie EU Observer. Blair este cotat înaintea celorlalţi contracandidaţi cu scor de 4/6, urmat de olandezul Jan Peter Balkenende (4/1), de primul ministru luxemburghez Jean-Claude Juncker (11/2) şi de secretarul general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmusse (6/1).

Fostul premier irlandez Bertie Ahern mai figurează printre numele vehiculate de casa de pariuri, cu o cotă de 50/1, alături de fostul preşedinte francez Jacques Chirac (33/1). Preşedintele Consiliului de miniştri din Italia, Silvio Berlusconi, a fost scos de pe listă, întrucât luni, cota sa ajunsese la 100/1.

Paddy Power este o casă de pariuri irlandeză care a inclus, în activităţile sale, chiar şi referendumul privind Tratatul de la Lisabona. Instituţia respectivă a prezis foarte corect succesul înregistrat de Tratatul de la Lisabona în referendumul din acest an, spre deosebire de anul trecut, când a înregistrat pierderi în urma rezultatului negativ din cadrul aceleiaşi consultări populare.

Summitul UE din 29 octombrie de la Bruxelles ar fi trebuit să se soldeze cu nominalizarea unui preşedinte european, a unui şef al diplomaţiei, precum şi a membrilor echipei noii Comisii Europene, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona. Însă preşedintele ceh Vaclac Klaus a schimbat practic agenda acestei reuniuni la nivel înalt, prin refuzul său de a semna tratatul şi prin trimiterea documentului spre dezbatere la Curtea Constituţională.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 28 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 48 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°