Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: PORTRET - Camelia Clavac, soprana ce a cucerit Europa

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Zecile de premii primite și prezența pe marile scene ale Europei nu au făcut-o pe celebra soprană vâlceană să își piardă modestia. Soprana Camelia Clavac a devenit celebră pe propriile forțe și cu foarte multe sacrificii. Deși nu insistă să povestească despre premiile primite de-a lungul carierei sale de aproape 18 ani, lista distincțiilor obținute pentru calitatea interpretărilor sale este impresionantă. Povesteşte că adolescenţa şi-a petrecut-o la Craiova, deoarece oraşul său natal – Bălceşti, chiar dacă e în Vâlcea e foarte apropiat de capitala Doljului. Aici a urmat cursurile Liceului de Artă Marin Sorescu şi a intrat în corul Filarmonicii Oltenia. „Î mi aduc aminte că de fapt, la început nici măcar nu vroiam să dau la canto. Până în clasa a XI-a am făcut vioară, asta şi datorită faptului că tatăl meu, violonist la profesie şi-a dorit foarte mult acest lucru. Mi-a fost descoperită vocea aproape de ultimul an de liceu, cînd am participat şi la Olimpiada Naţională de Canto de la Baia Mare. Am luat atunci premiul I. Vă daţi seama ca a fost un puternic impuls înainte ", povesteşte interpreta. Vocea sa a propulsat-o  în rândul celor mai cunoscute şi titrate soprane din România, talentul său fiind recunoscut de-a lungul timpului prin premiile primite la diversele concursuri de canto.

Premiul I la concursul Hariclea Darclee

După ce a terminat studiile la Academia de Arte George Enescu de la Iaşi, Camelia Clavac povesteşte că a plecat cu o bursă pentru a-şi continua şi perfecţiona studiile la Veneţia. „ În 98, bursa s-a finalizat cu premiul I la concursul „Aria di Venezia”. La scurt timp, soprana Mariana Nicolesco a insistat să particip la prestigiosul concurs de canto Hariclea Darclee. Trei ani la rând am concurat, până în 2002, când am fost onorată cu premiul I ”, explică soprana vâlceană. Au urmat zeci de turnee prin Europa, cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

Ministerul Apărării Naționale: Sute de militari pensionari și unii aflați în concediu pentru creșterea copilului au activat ca mercenari în Congo

Adevarul acum o ora
Potrivit rezultatelor unei verificări dispuse de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, şapte militari s-au angajat ca mercenari în Congo în timp ce erau în concediu de creştere a copilului.

REORGANIZARE majoră la Ministerul Dezvoltării: Peste 500 de posturi tăiate. ANL și INA se desființează

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat miercuri o amplă reorganizare a instituției, care prevede desființarea a două instituții subordonate – Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și Institutul Național de Administrație (INA) – și reducere

Muzeul Național de Istorie a României marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Ziua Constanta acum 4 ore
În noaptea de 2 spre 3 aprilie, între orele 20:00 și 06:00, clădirea Palatului Poștelor, sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, va fi iluminată în culoarea albastră, alăturându-se demersurilor prilejuite de Ziua Internațională de Conștientizare

Opinie Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Intermedierea financiară redusă nu este rezultatul unei singure disfuncţionalităţi, ci exprimă un ansamblu de cauze structurale, comportamentale şi instituţionale

Ziarul Financiar acum 2 ore
Nivelul problematic al intermedierii financiare în România este un subiect cunoscut, dezbătut pe larg, dar în continuare foarte relevant şi care îmbracă multiple valenţe. Intermedierea financiară nu este doar o chestiune de raportări contabile sau d

Moțiunea simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, respinsă în plen

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a fost respinsă miercuri, 02 aprilie 2025, în plenul Camerei Deputaților. Au votat 'pentru' moțiune 138 de deputați, iar 161 au fost 'împotrivă',

Val Kilmer, o viață dedicată artei, marcată de o luptă continuă cu boala. Povestea dramatică a actorului din Top Gun și Batman Forever

Libertatea acum 4 ore
Val Kilmer a fost unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, fiind cunoscut atât pentru talentul său extraordinar, cât și pentru rolurile iconice din filme ca „Top Gun”, „The Doors” sau „Batman Forever”. Cu o carieră plină de realiză

„Scutul lui Ahile”: Grecia alocă 25 de miliarde de euro pentru noi sisteme de APĂRARE

Gandul acum 38 minute
Grecia va aloca 25 de miliarde de euro pentru modernizarea apărării sale, „cea mai important operațiune de acest fel” din istoria modernă a țării, urmând exemplul câtorva dintre aliații săi europeni din NATO. Guvernul grec a numit decizia „cea mai s

Bolojan, despre aderarea României la OCDE: Suntem practic la jumătatea acestui proces/ Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar la României, Ilie Bolojan, a afirmat, în legătură cu aderarea României la OCDE, că suntem la jumătatea acestui proces. ”Cred că ceea ce mai avem de făcut poate continua într-un ritm susţinut anul acesta şi anul viitor, în aşa

Bărbat găsit mort pe acoperișul unei case în construcție, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Decoperire macabră, miercuri dimineața. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit pe acoperișul unei case aflate în construcție, în localitatea timișeană Peciu Nou. „La data 2 aprilie 2025, în jurul orei 10:15, polițiștii Secției

Vremea

București
acum

16°
mie.

9°/16°
joi

7°/14°
vin.

9°/13°
sâm.

10°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

9°/17°
sâm.

4°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

6°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

7°/9°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/15°