Căderea Guvernului Boc va fi resimţită direct de cursul valutar şi de mediul de afaceri. Moneda naţională va fi afectată imediat. O criză politică prelungită însă îi va face pe investitorii străini să evite România, astfel încât ar fi de dorit ca această criză să se încheie cât mai curănd, e de părere analistul economic, Constantin Rudniţchi (audio.)

Analistul economic, Constantin Rudniţchi, spune la RFI că “tradiţional se pot întâmpla două lucruri: pe de o parte, fie nişte mici atacuri speculative în sensul că investitorii ar putea să vină şi să cumpere în ideea că leul se va deprecia. În toată lumea se aşteaptă ca după o criză politică să urmeze o criză de valută şi de monedă naţională. Pe de altă parte, pe termen ceva mai lung e posibil ca leul să devină o monedă ceva mai puţin interesantă pentru cei care doresc să-l cumpere. Până nu se rezolvă criza politică evident că nu se aşteaptă la nişte decizii importante şi atunci e clar că ar putea să fie o variantă în care leul să devină mai puţin interesant pentru investitorii tradiţionali”.
În ceea ce priveşte mediul de afaceri, şi acesta va fi afectat de o criză politică de durată. Primele semnale vor fi date de investitorii străini, care îşi vor amâna orice intrare pe piaţa românească până la soluţionarea crizei politice, crede analistul economic Constantin Rudniţchi.
„Investitorii au urmărit cu siguranţă cu atentie ce s-a întâmplat pana acum. Am avut niste turbulenţe în zona politică dar căderea unui Guvern este altceva.
Semnalul este clar.