Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va avea turbine eoliene de 1.500 MW până în 2012

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Transelectrica estimează că, până în 2012, producătorii de energie vor instala capacităţi eoliene cu o putere totală de 1.500 MW, urmând ca, până în 2017, să existe turbine de 3.000 MW.

Datele apar într-un proiect al planului de perspectivă al reţelei de transport al energiei electrice pentru perioada 2008-2017, elaborat de Transelectrica.

În prezent, în România există capacităţi eoliene de 11 MW.

Primul parc eolian, dezvoltat de CEZ în Dobrogea, cu o capacitate totală de 600 MW, va fi finalizat în 2011.

Autorităţile au anunţat că au cereri de instalare a turbinelor cu co capacitate totală de peste 20.000 MW, însă actualul sistem de transport al electricităţii nu permite preluarea unei puteri mai mari de 2.500 – 3.000 MW.

Consumul de energie se va dubla în Bucureşti

Totodată, documentul Transelectrica prevede faptul că, până în 2017, consumul naţional de electricitate va creşte cu 33%, de la 54,2 TWh în 2008, până la 72,05 TWh.

În 2010, consumul se va ridica la 59,5 TWh, urmând să crească la 62,5 TWh în 2012 , la 66 TWh în 2014 şi la 70 TWh în 2016.

"Enel Distribuţie Muntenia Sud prognozează o creştere faţă de 2006 de 87% în 2012 şi 115% în 2017", se arată în planul de perspectivă. Compania menţionează că Enel, care alimentează cu electricitate Capitala, nu a solicitat o creştere a capacităţii de transport pentru alimentarea zonei.

În mai multe centre urbane, precum Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Tulcea a fost avută în vedere creşterea accentuată a consumului de energie, peste ritmul mediu la nivel naţional.

Anterior anului 2008, consumul de energie estimat de autorităţi avea o rată anuală de creştere de 2-3%.

În zona Constanţa şi litoralul Mării Negre se prognozează o creştere de 52% în 2012 faţă de 2006 şi de 85% în 2017.

Estimările de consum au fost influenţate însă de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

Ziua Constanta acum 45 minute
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, potrivit G4Media.ro Plahotniuc a fost condamnat pentru corupție în Moldova și e dat în urmărire generală. El a fost lid

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

CCR a respins sesizarea AUR pe Legea Austerității

Ziua Constanta acum 28 minute
CCR a respins marţi, în unanimitate, sesizarea depusă de parlamentari din opoziţie cu privire la primul pachet de măsuri fiscal-bugetare. Doi judecători au absentat, fiind în concediu. Curtea Constituțională a analizat astăzi sesizarea depusă de par

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 57 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

Rezultate Titularizare 2025. Nota 7 pentru mai puțin de jumătate dintre candidați / Unde și cum pot fi depuse contestații

HotNews acum 10 minute
Ministerul Educației a publicat datele oficiale privind desfășurarea și rezultatele examenului național de Titularizare 2025, un test esențial pentru cadrele didactice care doresc să ocupe posturi pe perioadă nedeterminată în învățământul preunivers

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

HotNews acum 48 minute
Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională în cadrul Facultății de Științe Economice – un proiect educațional cu

Risc de viituri în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Tulcea, până miercuri

News.ro acum 18 minute
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii unor viituri pe sectoare de râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Tulcea, însă estimările arată că riscul cel mai ridicat este pe cursuri mici de apă din judeţul Argeş. Institutu

Rezultate la Titularizare: Peste 43% dintre candidați au obținut note peste 7. 41 de profesori au luat nota 10

Mediafax acum 33 minute
Rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul concursului de Titularizare, susținută pe 15 iulie, au fost publicate marți, pe site-ul Ministerului Educației. Din cei peste 31.000 de candidați evaluați, 13.553 au obținut note peste 7, adică 43,52

VIDEO Primarul Mangaliei propune amânarea anului școlar pentru a încuraja turismul pe litoral: „Câți copii n-au văzut Marea Neagră?”

HotNews acum o ora
Radu Cristian, primarul municipiului Mangalia, îi sugerează ministrului Educației Daniel David să analizeze posibilitatea amânării începerii anului școlar până la sfârșitul lunii septembrie pentru ca românii să poată merge pe litoralul Mării Negre c

Vremea

București
acum

35°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

28°
mar.

20°/33°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°