Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Eugen Feher are o librărie care “bate” supermarketurile

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Consideră că meseria de librar a devenit o raritate. Iubeşte copiii, şi susţine că, pe timp de criză, vânzarea de rechizite şcolare, cărţi şi de jucării îi merge mai bine ca înainte. De ani de zile este proprietarul singurei librării din cartierul 9 Mai. Eugen Feher are 55 de ani şi este de părere că viaţa trebuie trăită la intensitate maximă pentru a simţi cu adevărat frumuseţea vieţii. Spune că ar lua-o de la capăt oricând, cu aceeaşi plăcere, în alt domeniu de activitate, dacă negustoria cu rechizite şi cărţi pentru copii nu ar mai fi profitabilă. Din 2004 a deschis o mini-librărie de cartier, în zona 9 Mai. Se laudă că face faţă cu brio concurenţei venită din partea a trei supermarketuri vecine. care comercializează produse pe care şi el le are în librărie. Spune că şi-a format clientela practicând preţuri mult mai mici decât la marile magazine. “Vreau să vă spun că de multe ori mă aprovizionez cu ghiozdane care au rămas pe stoc la magazine din Bucureşti. Unele vin cu etichetele vechi pe ele. Am observat că adaosurile sunt de peste 50% faţă de preţul producătorului. Eu le scad, aşa cum este normal. Nu trebuie să dăm gaură în buzunarele oamenilor”, spune Eugen Feher arâtând, ca exemplu, un ghiozdan care înainte să ajungă în librăria sa costa 100 de lei, iar acum a scăzut la 60 de lei. Îşi lasă clienţii să citească în librărie

Ziua sa de lucru începe în fiecare dimineaţă, la ora opt. Gelu, cum îi spun prietenii şi familia, spune că este unul dintre oamenii care nu pot trăi fără să muncească. După ce dă cu mătura în librăria sa mică cât un dormitor de bloc, se aşează cuminte în spatele tejghelei, aşteptând să-i vină primul client. Nu are niciodata mult de aşteptat. “Mămicile ştiu de obicei ce vor să cumpere şi tare mă bucură că tot ce am pe raft, în materie de cărţi, se cumpără foarte bine. Asta înseamnă că internetul nu a acaparat încă minţile copiilor no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO | Percheziții la influencerii care i-au făcut reclamă lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, pe 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în București și nouă județe, într-un dosar penal ce vizează coruperea alegătorilor. Printre cei verificați se numără și influenceri c

Ciolacu: Avem cu un milion de zile de concediu medical mai puţin faţă de 2023. Înseamnă o economie la buget de aproape 250 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că sunt cu un milion de zile de concediu medical mai puţine faţă de 2023, în urma măsurilor luate anul trecut, şi a adăugat că acest lucru înseamnă o economie la buget de apro

Elon Musk a atras 1 miliard de dolari pentru X, într-o nouă rundă de finanţare care evaluează compania la 44 de miliarde de dolari

News.ro acum 43 minute
Elon Musk a strâns aproximativ 1 miliard de dolari într-o nouă rundă de finanţare prin acţiuni, ceea ce evaluează compania de social media X la 44 de miliarde de dolari şi aduce evaluarea acesteia la nivelul preţului plătit de miliardar în 2022, pot

Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume, în timp ce SUA se plasează la cel mai slab nivel. România a coborât pe locul 35 (raport)

HotNews acum 5 ore
Finlanda rămâne cea mai fericită ţară din lume pentru al optulea an consecutiv, potrivit raportului anual al ONU privind fericirea, publicat joi, care plasează Statele Unite la cea mai slabă clasare de până acum. România a coborât trei locuri în cla

Sorin Grindeanu anunţă că vor mai exista perioade în care traficul rutier pe Valea Oltului va fi închis pentru realizarea de lucrări în zonă

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că ”în mod sigur” vor mai exista perioade în care Valea Oltului va fi închisă circulaţiei pentru realizarea de lucrări la infrastructura rutieră din zonă.

Echinocțiul de primăvară 2025: data și ora exactă, ce este și ce înseamnă pentru noi

Wall-Street.ro acum 27 minute
Echinocțiul de primăvară din 2025 are loc pe 20 martie la ora 11:01 (ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice și echilibrul dintre zi și noapte. Primăvara, anotimpul renașterii și al reînnoirii, este marcată din punct de ve

Grijă pentru apă, grijă pentru viitor. Philip Morris România, angajament pentru protejarea resurselor de apă

HotNews acum o ora
Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (22 martie), Philip Morris România își reafirmă angajamentul pentru protejarea resurselor de apă prin practici inovatoare și durabile. Ca parte a strategiei de sustenabilitate, compania a implementat mai multe inițiat

Temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum o ora
Vremea se va încălzi treptat, în următoarele zile, cu maxime ce vor atinge, pe finalul acestei săptămâni, 16-17 grade şi cu temperaturi de până la 25 de grade săptămâna viitoare, valori specifice unei zile de vară. După data de 24 martie, este posib

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

Libertatea acum 10 ore
Alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai, au intrat în linia dreaptă. După validarea ultimilor candidați de către Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 nume care vor concura pentru funcția de președinte al țării în

Ilie Bolojan: Sunt două subiecte importante pe agenda Consiliului European de astăzi, primul legat de competitivitate iar al doilea, de apărare europeană. Avem nevoie de o economie competitivă pentru a oferi prosperitate cetăţenilor europeni

News.ro acum 46 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, la Bruxelles, că sunt două subiecte importante pe agenda Consiliului European de astăzi, primul legat de competitivitate iar al doilea, de apărare europeană. Şedful statului a spus că avem nevoie

Vremea

București
acum

12°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

11°
joi

4°/11°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

0°/11°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°