Datele Registrului Comerţului arată că numărul firmleor care şi-a suspendat activitatea a crescut de 11 ori, în primele nouă luni din 2009 faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în luna septembrie a fost de aproape 7.400, în scădere cu 26% faţă de luna anterioară, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), dar la nivelul primelor nouă luni suspendările au totalizat 113.000, de peste 11 ori mai mult faţă d
Datele Registrului Comerţului arată că numărul firmleor care şi-a suspendat activitatea a crescut de 11 ori, în primele nouă luni din 2009 faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în luna septembrie a fost de aproape 7.400, în scădere cu 26% faţă de luna anterioară, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), dar la nivelul primelor nouă luni suspendările au totalizat 113.000, de peste 11 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dizolvările au crescut de aproape 5 ori
Şi acţiunile de dizolvări voluntare au urcat în primele nouă luni de 4,7 ori, la 14.700, în condiţiile în care în septembrie 1.430 de firme au recurs la această măsură, potrivit unui comunicat al ONRC.
În Bucureşti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 17.200 (884 în septembrie), urmat de judeţul Cluj, cu 6.770 (420 în septembrie), şi de Braşov, cu 5.333 (300 în septembrie). În ceea ce priveşte dizolvările, cele mai multe au fost raportate tot în Capitală, respectiv 3.601, în timp ce în judeţul Bihor au fost înregistrate 1.019 companii dizolvate.
În aceeaşi perioadă, radierile voluntare au crescut de 1,7 ori, de la 11.300 la 30.800, în timp ce numărul înmatriculărilor de persoane fizice autorizate a avansat cu 75%, de la 18.700 la 33.086.
Cele mai multe radieri, 3.300, au fost înregistrate în Bucureşti, urmat