Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Cârţu: „Fotbalul se face cu dictatură liber consimţită!”

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Antrenorul Sorin Cârţu crede că selecţionerul Răzvan Lucescu greşeşte cu prea multă democraţie la echipă, el fiind adeptul dictaturii la echipă. Tehnicianul pandurilor nu crede că România va mai putea să se califice pentru că nu are o bază de unde să selecţioneze jucători de valoare. Tehnicianul pandurilor a precizat că  Răzvan Lucescu greşete cu prea multă democraţie la echipa naţională, el fiind adeptul dictaturii în fotbal: „În fotbal nu există democraţie. Aici este o mare greşeală a lui Răzvan. Fotbalul se face cu dictatură, o dictatură liber consfinţită pe care jucătorul trebuie să o accepte şi s-o înţeleagă. Democraţia la fotbal nu există. Dacă e democraţie se întâmplă ceea ce s-a întâmplat. Şi la sârbi când au avut democraţie au avut probleme, dar când a venit Antic i-a pus cu botul pe labe pe toţi pentru că are metodele lui şi uitaţi-vă unde au ajuns. Şi acum ajungem să ne întrebăm cât sunt de superiori sârbii, iar fotbaliştii lor se înghesuie să vină în România. E un paradox. Sârbii trec printr-un moment bun, noi mai dificil care din punctul meu de vedere se va prelungi, aşa cum văd eu şi cum simt şi cum am eu gura aurită. Asta este realitatea.”

Referitor la ratarea calificării, Cârţu crede că e dificil ca România să se mai califice la vreo competiţie pentru că nu există jucători de perspectivă: „Nu ştiu când vom mai reuşi o calificare, pentru că e dificil şi nu văd nimic în perspectivă. Analizez mult şi nu văd calea de ieşire. Nu avem un atacant în România care să dea cu ambele picioare. Să avem un jucător care să aibă să poată să scoată să-şi elimine un adversar din joc prin dribilng, la echipele noastre româneşti. Nu se găsesc. La noi sunt probleme de fond şi în interior trebuie rezolvate problemele.”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 26 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°