Sâmbătă, 14 octombrie 1989 s-a deschis Târgul Internaţional Bucureşti. Ajuns la cea de-a XV-a ediţie, TIB-ul din acel an a fost organizat sub deviza "Comerţ-Cooperare-Dezvoltare-Pace".
VIZITĂ LA TIB
În momentul sosirii la Complexul Expoziţional de la Casa Scînteii, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost întâmpinaţi de miile de bucureşteni aflaţi la faţa locului. S-a aclamat îndelung pentru poporul român, "pentru patria noastră socialistă, pentru partid şi pentru secretarul său general". Ceremonia oficială a inaugurării celei de-a XV-a ediţii a TIB a început prin intonarea Imnului de Stat al RSR. Cuvântul de deschidere a fost rostit de Ioan Ungur, ministrul Comerţului Exterior şi Cooperării Internaţionale, care, printre altele, a spus: "În martie, ţara noastră şi-a lichidat definitiv datoria externă, redobândindu-şi astfel, cu adevărat, independenţa politică şi economică.
La sfârşitul acestei alocuţiuni, Nicolae Ceauşescu a tăiat, în aplauzele celor prezenţi, panglica inaugurală a Târgului Internaţional Bucureşti. După acest moment festiv, tovarăşii Nicolae şi Elena Ceauşescu au vizitat pavilioanele târgului, de la cele în care erau expuse produse de vârf ale industriei electronice, electrotehnice şi construcţiilor de maşini, până la cele consacrate industriei uşoare şi alimentare.
VIZITĂ OFICIALĂ ÎN BISTRIŢA-NĂSĂUD
La câteva ore după ce participaseră la deschiderea oficială a TIB, Nicolae şi Elena Ceauşescu au început o vizită de lucru în judeţul Bistriţa-Năsăud. Beneficiind de un însemnat volum de investiţii, acest judeţ a înregistrat, după cel de-al XIV-lea Congres al PCR, unul dintre cele mai ridicate ritmuri de dezvoltare, "concretizat în adânci prefaceri înnoitoare care au schimbat fundamental înfăţişarea oraşelor şi comunelor sale". La această vizită au luat parte şi tovarăşii Emil Bobu