Muzica i-a aduslui Sebastian faima în oraş şi admiraţia fetelor. Invitaţiile la petreceri sunt doar o parte dintre avantajele succesului. Iubirea pentru muzică a cunoscut-o când avea şapte ani. Tatăl lui Sebastian era în Israel şi s-a gândit să-i facă un mic cadou băiatului, o lavalieră şi un microfon, semiprofesionale. “Eram un copil când am primit cadou un microfon. Băgam casetele favorite cu trupele din acea vreme şi cântam după ei, chiar îmi păcăleam prietenii că eu le cânt”, spune tânărul.
Cariera muzicală a început-o în urmă cu patru ani când a intrat pentru prima dată într-o trupă Hip-hop cu influenţe R&B cunoscută sub numele de Indiskret. La început Sebastian şi colegul său au cântat doar pentru reclamă în deschiderea balurilor dar apoi au obţinut şi bani pentru vocea şi talentul lor. “După ce ne-am făcut cunoscuţi, am cântat în deschiderea balurilor sau la evenimentele din oraş cu un onorariu de 100-150 de euro, pentru un concert de 25 de minute”, spune Sebastian.
Melodia “Pentru tine” l-a făcut să cunoască pentru prima dată succesul. Formaţia era formată din Sebastian şi Joka, o formulă care a durat până la sfârşitul anului trecut. “Am deschis baluri, am avut concerte în tot judeţul şi ne-am bucurat de un real succes. Refrenul cântat de mine ”Inima mă doare tare, plâng cu lacrimi amar...” din piesa “Pentru tine” a fost fredonat de foarte mulţi tineri. Asta m-a făcut să îmi doresc mai mult, să muncesc mai mult şi să nu mă opresc niciodată”, povesteşte Sebastian.
Succesul i-a adus şi admiraţia fetelor şi invitaţiile la petrecerile private. “La toate balurile se întâmpla să am fane care să-mi strice numele şi să vină după concert să-mi ceară autografe şi pe lângă un număr de telefon. Îmi era ruşine să dau autografe pentru că eu nu mă consider o vedetă dar în acelaşi timp mă simţeam flatat când le vedeam