În 1976 (patru ani după scandalul Watergate, care l-a forţat pe preşedintele Nixon să-şi dea demisia), Alan J. Pakula regiza „All the President`s Men“. Scenariul (semnat de William Goldman) era bazat pe cartea scrisă de cei doi protagonişti ai dezvăluirilor, Bob Woodward şi Carl Bernstein (ambii, de la „Washington Post“). Woodward (în film: Robert Redford) e un tânăr reporter de investigaţie care scrie un articol despre ceea ce pare – la prima vedere – o simplă intrare prin efracţie în sediul Partidului Democrat, la 17 iunie 1972.
Dar descoperirea unor legături între acest fapt aparent minor şi o întreagă reţea de ascultări ilegale, cu ramificaţii până la Casa Albă, îl face să continue investigaţiile (împreună cu colegul său Bernstein/Dustin Hoffman), ajutaţi din umbră de sursa (care, s-a aflat apoi, lucra chiar pentru FBI), poreclită „Deep Throat“ (gât profund)...
Oricât ar părea de ciudat, filmul incendiar al lui Pakula nu avea să primească Oscarul celui mai bun film în 1976 – care s-a dus la... „Rocky“ (iar Premiul pentru Regie la John G. Avildsen, specializat ulterior în seria „Karate Kid“);
„Toţi oamenii preşedintelui“ s-a ales doar cu patru Oscaruri mai puţin importante: pentru actor în rol secundar (Jason Robards), scenariu adaptat (Goldman), scenografie şi sunet. „Rocky“ a devenit un film-cult pentru fanii lui Sylvester Stallone, dar filmul lui Pakula a rămas în istorie drept (poate) cel mai pasionant film politic făcut vreodată.
Cazul în sine este astăzi atât de celebru, încât se predă la facultăţile de jurnalism, fiind un exemplu suprem de profesionalism.
Woodward & Bernstein (ambii, premiaţi cu Pulitzer pentru efortul lor) şi-au pus la treabă toată inteligenţa, meseria şi curiozitatea pentru a da de capăt acestei poveşti – a cărei miză creştea pe măsură ce investigaţiile urcau un etaj ma
