Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că nu respinge, din capul locului, desemnarea lui Klaus Johannis ca premier. El a adăugat însă că opţiunea sa este aceea de a numi un premier cu expertiză economică, capacitatea de a coordona toate ministerele şi instituţiile de care depinde relaţia cu FMI. El a mai susţinut că, întotdeauna, a făcut desemnarea premierului de la partidul care avea cel mai mare număr de mandate. PD-L este, în prezent, formaţiunea cu cel mai mare număr de parlamentari.
Şeful statului a precizat că are o relaţie bună cu primarul oraşului Sibiu, propus de PSD, PNL şi UDMR.
Băsescu a acuzat însă partidele de o abordare "stângace" în problema desemnării premierului. Preşedintele a susţinut că România se poate afla în imposibilitatea de a plăti pensiile şi salariile, pledând astfel pentru un premier care să poată gestiona relaţia cu FMI şi problemele economice.
"În ultimele zile partidele s-au jucat cu economia", a mai spus el, adăugând că au suprapus peste criza economică cea politică. "Fac Apel la responsabilitate", a adăugat el, afirmând că le-a dat răgaz liderilor politici până mâine, la prânz, să reflecteze asupra situaţiei.
Şeful statului a invocat, din nou, Constituţia şi a precizat că obligaţia formării unei majorităţi parlamentare revine premierului desemnat. Premierul este cel care face echipa, programul de guvernare şi merge în faţa Parlamentului. "Majoritatea trebuie să şi-o formeze premierul desemnat", a insistat el. Băsescu a reafirmat că nu va face nicio abatere de la "spritiul şi litera Constituţiei", la final de mandat.
În mediile politice a fost vehiculat numele lui Lucian Croitoru ca fiind printre cei pe care Traian Băsescu îi are în vedere pentru funcţia de premier. Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, are 50 de ani, este necăsătorit şi are un copil. A