Dan Duţescu nu se teme de criza financiară. Pentru proprietarul clinicilor Renamed, ea este doar un fenomen prin care alte domenii sunt obligate să treacă. 20-21 milioane euro
49 de ani
Servicii Medicale
Dolj
Afacerile sale din servicii medicale cresc constant, în pofida reculului economic. În aceste condiţii, proprietarul clinicilor de dializă şi nefrologie Renamed se gândeşte chiar şi la investiţii! Visul avocatului Dan Duţescu este să facă la Craiova un centru de sănătate, cu SPA şi bazine de înot. Ar fi primul de acest tip din reşedinţa judeţului Dolj. Terenul pe care urmează să fie construit centrul de sănătate este situat în apropierea parcului Romanescu, cel mai mare parc natural din ţară.
Duţescu l-a cumpărat încă de la începutul anului trecut, iar lucrările de construcţie vor fi demarate anul viitor. Nu îl sperie gândul că va fi nevoit să apeleze la finanţare bancară. Poate face faţă restituirii la timp a acesteia, pentru că afacerile din sănătate nu vor ceda în faţa crizei. „Ştiţi că singura reşedinţă de judeţ care nu are un bazin de înot acoperit este Craiova?”, întreabă Duţescu şi motivează astfel decizia de a investi în acest proiect.
Punct şi de la capăt
Tot primul din judeţ, ba chiar din zona Olteniei, a fost şi când a inaugurat, în 2007, clinica Renamed din Craiova. O investiţie de tip greenfield, care alături de celelalte două spitale ale grupului, din Oradea şi Drobeta Turnu Severin, a necesitat peste 10 milioane de euro. O parte din bani a provenit din fonduri bancare. Nu s-a oprit din investiţii deloc din momentul în care a hotărât să îşi extindă afacerile în acest domeniu. Nici nu s-a uscat bine vopseaua de pe pereţii laboratorului de analize deschis la Craiova, la sfârşitul anului trecut, că Duţescu a şi demarat o altă lucrare. Un al patrulea centru de dializă din reţeaua Rena