Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte obsesii italiene

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Lângă Seul, la Incheon, s-a deschis recent un sediu permanent al Trienalei de Design de la Milano. Trienala de la Milano urmează să deschidă alte asemenea centre de design la New York, la Tokyo şi în Brazilia. Cu un nume de o lungime incredibilă, „Milano Design City Exhibition Center La Triennale di Milano Incheon“, noua construcţie destinată unui centru permanent al Trienalei în localitatea Incheon, aflată în sudul capitalei sud-coreene, a fost realizată de un cunoscut birou de arhitectură italian, Mendini, şi de firma Archiban.

Ea are rolul, potrivit declaraţiei lui Davide Rampello, fondatorul Trienalei, de „a reprezenta Italia, cu ajutorul unui loc destinat promovării şi valorizării artei, arhitecturii, designului şi modei“.

După numai două ediţii în ţara sa, Trienala de la Milano a devenit o instituţie internaţională, care-şi propune să se extindă şi în afara Europei.

Istoria designului

Foarte apropiată ca stil de Palatul Trienalei de la Milano, noua construcţie din Coreea de Sud este prevăzută numai cu un singur nivel, ce se întinde pe o suprafaţă de şase mii de metri pătraţi. Interiorul cuprinde două spaţii de expunere, de 2.400 de metri pătraţi, respectiv 900 de metri pătraţi, o sală pentru congrese, cu 280 de locuri, o alta pentru diferite alte evenimente, o librărie şi o cafenea.

Există, de asemenea, spaţii pentru birouri şi un centru de documentare. Pe terasa vitrată a fost deschis un restaurant. La materializarea proiectului au contribuit, în afara autorităţilor locale din Milano şi Incheon, o mulţime de instituţii italiene cu profiluri diverse: Muzeul „Leonardo da Vinci“, Teatro alla Scala, Conservatorul „Giuseppe Verdi“, Piccolo Teatro din Milano, Centrul experimental de cinematografie, Institutul European de design, Camera de Comerţ din Milano...

Sala cea mai mare va g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 24 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 50 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°