Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: PORTRET / Livia Muntean, business la librărie, muzică în suflet

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Cântăreaţa de muzică populară conduce cu mână de fier o mică afacere de mai bine de 30 de ani. PROFIL

Data naşterii: 14.04.1947

Studii: Şcoala Populară de Artă

Ocupaţie: manager

Familie: văduvă, are doi băieţi Marius şi Valentin

Livia Munteanu este proprietara unei librării dechise de mai bine de 30 de ani. Este o doamnă energică, care şi-a dedicat viaţa afacerilor, dar care are şi o mare pasiune pentru muzica populară. „Mi-a plăcut mereu muzica. La cinci ani cântam de dimineaţa până seara în oglindă, stăteam mereu pe poante, jucam teatru, trăiam prin muzică”, a spus antreprenoarea.

Debut la 15 ani

Bihoreancă de origine, Livia s-a stabilit în Banat. După absolvirea liceului în anul 1961, aceasta s-a angajat în domeniul desfacerii cărţii şi al papetăriei, dar nu a uitat nicio clipă de pasiunea sa pe care o practica în paralel cu serviciul.

„Nu a existat o zi în care să nu cânt, mergeam la spectacole, aveam turnee prin ţară. Fiecare pas al meu era însufleţit de muzică. Am avut mereu aprecieri şi laude de la persoanele din jurul meu. Părinţii au fost mereu lângă mine şi m-au încurajat.Tata, in special, era foarte bucuros. Cântam muzică populară din Banat”, a povestit Livia. Interpreta şi-a urmat cu perseverenţă pasiunea şi la doar 15 ani a avut debutul muzical.

„Nu am avut niciun impediment în a-mi urma pasiunea. Şi probabil datorită dăruinţei cu care am lucrat am reuşit la 15 ani să debutez pe scena Casei de Cultură din Reşiţa chiar de opt martie. Am avut emoţii, dar au fost constructive. Eram altă persoană pe scenă. Trăiam acel moment. Eram în elementul meu”, şi-a amintit cu emoţii cântăreaţa. Talentata Livia Muntean a avut o propunere de la Ansamblul Ciocârlia din Bucureşti, însă a refuzat să plece de acasă.

Participări la festivaluri în ţară

„Am avut numeroase oferte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Marcel Ciolacu, despre jaful din Olanda: „Sperăm că tezaurul se va întoarce în țară săptămâna viitoare”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe TikTok, că șansele de recuperare a artefactelor furate au crescut foarte mult după arestarea suspecților, șeful Guvernului sperând că în zilele următoare ar putea să dea „o veste bună” românilor.

Ministerul Sănătății anunță stare de alertă epidemiologică în România

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Sănătăţii a anunţat introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecţiilor respiratorii, inclusiv a gripei. "Având în vedere evoluţia rapid crescătoare a infecţiilor gripale din ultimele trei săptămâni, asem

Încă un avion F-16 Fighting Falcon cumpărat de la Norvegia a ajuns la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii/ Escadrila 48 Vânătoare, completă

News.ro acum 4 ore
O aeronavă F-16 Fighting Falcon cumpărată de la Norvegia a aterizat, joi, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, astfel că Escadrila 48 Vânătoare este în formaţie completă. ”Joi, 30 ianuarie, o aeronavă F-16 Fighting Falcon, achiziţionată de Români

Meciul FCSB – Manchester United: Arme albe găsite asupra unor persoane, în zonele tranzitate de suporteri. În Centrul Vechi jandarmii au prins un bărbat care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului de fotbal dintre FCSB şi Manchester United, din Liga Europa, jandarmii au găsit arme albe asupra unor persoane, în zonele tranzitate de suporterii celor două echipe. Miercuri, într-un club din C

Marcel Ciolacu nu aprobă o eventuală candidatură a lui Victor Ponta: „Nu o va face din calitatea de membru al PSD”

Adevarul acum 3 ore
Premierul PSD Marcel Ciolacu a clarificat joi câteva aspecte privind bugetul pentru anul 2025, dar şi faptul că PSD îl va susţine pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din mai, aşa cum prevede acordul din coaliţie. „Dacă Victor Ponta va candi

Nicușor Dan spune că declarațiile lui Călin Georgescu despre Ucraina sunt „copy-paste după Putin”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a comentat, joi, la B1TV, declarațiile lui Georgescu despre dezmembrarea Ucrainei și schimbarea granițelor actuale ale României. Nicușor Dan, care și-a anunțat candidatura în cursa pentru Cotroceni de anul acesta, sp

Ce se va întâmpla cu schema de compensare-plafonare a prețurilor la energie. „Scenariul de bază rămâne prelungirea”

Adevarul acum 4 ore
Scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme de compensare-plafonare pentru o perioadă determinată, în contextul regional instabil şi al creşterii preţului gazului pe pieţele internaţionale, a precizat joi ministrul Energiei, Sebastian Burdu

Congres PSD pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu. Ciolacu: „Dacă dl. Ponta vrea să candideze, nu va candida ca membru al partidului”

HotNews acum 2 ore
PSD organizează duminică un congres extraordinar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. Liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, a spus că, dacă Victor Ponta vrea să candideze, nu va putea să o

Doi dintre suspecții furtului tezaurului dacic formează un cuplu. Detaliile date de vecinii lor aflați în stare de șoc

Adevarul acum 3 ore
Doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents au fost prinși în Heerhugowaard, la o aruncătură de băț de Alkmaar, unde fusese furat automobilul VW Golf folosit la spargere. Potrivit localnicilor, ce

Horoscop 31 ianuarie 2025. ZODIA care se ceartă cu partenerul

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de joi, 30 ianuarie 2025. Unii nativi au parte de vești bune, în timp ce alții se confruntă cu provocări serioase. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie și ascendent în parte! S-ar putea să-ți displacă puternic o

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

8°/14°
sâm.

6°/13°
dum.

4°/8°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

2°/10°
dum.

-0°/6°
Constanta
acum

joi

7°/13°
vin.

8°/12°
sâm.

6°/11°
dum.

5°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/11°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/8°
dum.

0°/6°
Timisoara
acum

joi

7°/14°
vin.

7°/13°
sâm.

4°/10°
dum.

2°/9°