A căzut Guvernul Boc. O fi bine? O fi rău? Viitorul ne va lămuri. Iar viitorul este în mâinile unui arbitru infailibil: alegătorul român. Cele câteva milioane de voturi care vor fi băgate-n urnă, la 22 noiembrie şi la 6 decembrie, vor da verdictul în această ciondăneală eternă. Am obosit! Nu mai pot să-i văd la televizor nici măcar un minut! Se perindă prin studiouri ca nişte tonomate de pălăvrăgit. Noi suntem binele, ei sunt răul!, zice X de la PSD. Noi ne gândim la binele poporului!, strigă Y de la PDL. Noi scoatem ţara din criză!, şuieră Z de la PNL. Repetă acelaşi lucru de o sută de ori, spus pe cincizeci de voci. Pesemne că trec mai întâi pe la partid, pentru instructaj.
Toţi sunt patrioţi! Toţi se gândesc la binele poporului! Toţi se sacrifică de dragul compatrioţilor! Toţi se perindă pe la guvernare ca să fericească naţiunea! Dar, vai!, toţi fac guşa mare după doi-trei ani de stat în fruntea bucatelor.
Am priceput: unii revocă minştri, alţii părăsesc Palatul Victoria, ceilalţi fac moţiuni, un guvern pleacă, altul vine, preşedintele îi cheamă la consultări, unii vin, alţii zic pardon... Şi, în tot acest timp, balamucul televizat merge mai departe: naţiunea…patria… poporul…
Dacă aş avea norocul să prind peştişorul de aur, mi-aş pune o singură dorinţă: să rezolve cumva ca alegerile să fie astăzi. Să pun capul pe pernă acum şi să mă trezesc în dimineaţa zilei de 6 decembrie. Verific să am buletinul la mine, mă duc la secţia de votare, pun ştampila, am plecat, pa!, mi-am făcut datoria de cetăţean, apoi aştept seara, ca să aflu cine a câştigat. Chiar mă interesează cine iese preşedinte.
Pentru mine, unul, agitaţia celor 39 de zile de până la alegeri e inutilă. Ştiu clar cu cine votez, nu cred că mă va convinge cineva sau ceva să-mi schimb opţiunea. Dacă avea argumente, o făcea până acum!
Politicie
