Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste două sau trei decenii, calota polară artică va dispărea complet

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Calota polară artică va dispărea complet pe timp de vară în 20-30 de ani, iar în zece ani Arctica va fi considerată drept o cale maritimă sigură, potrivit unui studiu publicat miercuri de o echipă de oameni de ştiinţă, ca urmare a unei misiuni de explorare, potrivit AFP.

"Banchiza va dispărea complet pe timp de vară în 20-30 de ani, după ce se va topi puternic în mult mai puţină vreme. În 10 ani oceanul arctic ar putea fi considerat drept o mare deschisă navigaţiei în sezonul estival", a declarat Peter Wadhams, profesor la universitatea engleză Cambridge, în timpul unei conferinţe de presă, în care a prezentat concluziile analizelor efectuate pornind de la datele culese într-o misiune de 73 de zile derulată în primăvară şi condusă de exploratorul britanic Pen Hadow.

Obiectivul misiunii a fost de a măsura iarna, pe teren, grosimea banchizei, pentru a putea face prognoze despre topirea calotei arctice. Pe cei 450 km parcurşi de echipă, grosimea medie a gheţii era de 1,8 metri, iar pe crestele formate prin presiune era de 4,8 metri.

"O grosime de 1,8 metri este caracteristică gheţii formate în cursul anului, care este cea mai vulnerabilă în timpul verii. Şi gheaţa acumulată în decurs de mai mulţi ani dispare în mod accelerat. Este un exemplu concret de încălzire climatică", a mai spus Wadhams.

Pentru dr. Martin Sommerkorn de la WWF, studiul realizează un tablou foarte sumbru despre topirea banchizei, care este mai rapidă decât se credea, şi al cărei impact se va repercuta dincolo de zona arctică.

Pe lângă dispariţia faunei, topirea va antrena o creştere a nivelului oceanelor, modificări atmosferice şi curenţi marini. Totodată, aceasta va elibera în atmosferă cantităţi mari de gaz cu efect de seră, considerate responsabile de încălzirea climatică.â

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 48 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 29 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 14 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°