Vladimir Tismăneanu: „În paginile ziarului „Cotidianul” (varianta Nistorescu), dl Adrian- Paul Iliescu îşi continuă răfuielile cu cei pe care, de ani buni, îi stigmatizeză drept corifei ai unei drepte radicale (fără urmă de argumente ideologice serioase şi recurgând la prestidigitaţii de un trist amatorism)”.

Discursul său se plasează, de fapt, în zona resentimentului. Un profesor de filosofie morală şi politică ştie diferenţa dintre conservatorism (neo sau tradiţional) şi orice formă de radicalism.

La fel, un om care i-a studiat pe Michael Oakeshott, pe Kenneth Minogue ori pe Roger Scruton nu poate ignora caracterul raţional al abordărilor ce se revendică din tradiţia lui Edmund Burke şi Benjamin Constant. Ori, mai nou, din aceea a lui Raymond Aron şi a lui Isaiah Berlin.

Dar, furat de patos polemic, profesorul Adrian-Paul Iliescu găseşte de cuviinţă să peroreze pedant şi bombastic împotriva intelectualilor care nu strâng rândurile sub flamura oligarhică şi care mai cred că există şanse de succes pentru un proiect democratic întemeiat pe statul de drept, pe transparenţă şi pe respectul pentru cetăţean, nu pe manipularea sistematică a maselor printr-o brutală propagandă mediatică.

Proiectând probabil propria sa mentalitate, propriile anxietăţi şi frustrări, profesorul de filosofie politică încearcă să găsească cele mai josnice motivaţii în spatele atitudinilor publice ale unor Mircea Mihăieş, Teodor Baconsky, Teodor Paleologu şi Traian Ungureanu.

Opţiunile acestora s-ar explica printr-o insaţiabilă poftă de putere, un vorace apetit pentru funcţii şi privilegii, pentru recompense financiare, trai luxos şi alte asemenea aranjamente.

Se reiau, de fapt, ponositele atacuri împotriva unor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici. Sinceritatea este exclusă din capul locului. Principiil