Mircea Geoană şi Crin Antonescu îşi tot dau întâlnire prin intermediul posturilor tv pentru a consfinţi la nivel de preşedinţi alianţa dintre PSD şi PNL. Nu ştim unde ar putea avea loc o astfel de întâlnire. Normal ar fi ca ea să se petreacă la sediul PSD, dacă nu chiar la Mircea Geoană acasă, în bucătărie, unde mănâncă femeia de serviciu.
Pentru că, judecând după hărnicia cu care Crin Antonescu se luptă pentru ca Mircea Geoană să intre în turul al doilea, alături de Traian Băsescu, desigur, uzurpatorul lui Călin Popescu Tăriceanu a devenit un simplu valet al liderului PSD. Sigur e că la întâlnire nu vor fi prezenţi Ionel Brătianu şi Ion Iliescu, mentorul PNL şi mentorul PSD. Ionel Brătianu, pentru că e mort.
Ion Iliescu, pentru că, deşi viu, chiar prea viu, ar trebui să aducă cu el cei 1.600 de morţi din decembrie 1989 şi cele câteva mii de bucureşteni stâlciţi de ciomegele minerilor.
Ar fi nevoie astfel de închirierea unei săli de proporţiile celei de la Romaero.
Dacă ar fi prezent, Ion Iliescu i-ar spune lui Mircea Geoană că în politică nu contează principiile. Contează doar Puterea. El, de exemplu, a reuşit rara performanţă de a fi multiplu preşedinte al ţării împăcând deopotrivă şi biruitorii, şi victimele tranziţiei. Biruitorilor - celor îmbogăţiţi peste noapte - le-a dat avuţia naţională. Victimelor - celor sărăciţi peste noapte - le-a dat vorbe frumoase.
Dacă ar fi prezent, Ionel Brătianu i-ar repeta lui Crin Antonescu cele spuse la un moment dat, în numele liberalilor, dar şi al tuturor politicienilor:
"Noi trebuie să constatăm cu sânge rece realităţile, pentru că acţiunea politică însemnează prevedere şi realizare."
Ce ne dezvăluie realităţile momentului dacă ar fi să le constatăm cu sânge rece?
În decembrie 2008, PNL a fost exclus de la o posibilă coaliţie de guvernare prin voinţa lui