Volumul „Golful francezului“ va fi distribuit mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. „Golful francezului“ al lui Daphne du Maurier, publicat prima oară în anul 1942, este unul dintre cele mai populare romane ale scriitoarei britanice. Daphne du Maurier s-a născut la Londra, la 13 mai 1907. Şi-a petrecut aproape toată viaţa în comitatul său de suflet, Cornwall, pe care l-a menţionat în aproape toate romanele ei.
Fiică a actorului Sir Gerald du Maurier şi a actriţei Muriel Beaumont, Daphne a publicat primele sale încercări literare în revista „Bystander“. Primul roman, „Sufletul care iubeşte“, i-a apărut în anul 1931.
A fost căsătorită cu generalul Sir Frederick Browning. Împreună au avut trei copii: două fete şi un băiat. Daphne du Maurier s-a născut în acelaşi an cu Laurence Olivier, în 1907.
Întâmplarea face că a şi murit în acelaşi an cu actorul, în 1989. După „Sufletul care iubeşte“, i-au apărut „Niciodată nu voi mai fi tânără“ (1932), „Julius“ (1933), „Jamaica Inn“ (1936). Romanul „Rebeca“ (1938) este considerat capodopera scriitoarei.
Oscar pentru „Rebeca“
Alte scrieri importante ale autoarei sunt „Ţapul“, „Casa de la ţărm“ sau „Generalul Regelui“. Romanul „Mary Anne“, publicat în anul 1954, are la bază viaţa stră-străbunicii lui du Maurier, Mary Anne Clarke, care a fost amanta lui Frederick Augustus, Duce de York şi Albany.
A dat frâu liber celui mai întunecat colţ al imaginaţiei sale în povestirile „Păsările“, „Nu te uita acum“ sau „Mărul“. În ultima parte a vieţii sale a scris câteva biografii, care au fost bine primite de critici şi de public.
Un succes extraordinar în rândul publicului de pretutindeni a avut şi romanul „Golful francezului“, publicat prima oară în anul 1942. Cartea a fost ecranizată în anul 1944, cu Joan Fontaine, Artur