Compania aeriană Germanwings a transportat, în primele 9 luni ale acestui an, aproximativ 54.000 de pasageri pe rutele Bucureşti – Köln, Stuttgart, Berlin, a anunţat operatorul german. Până la sfârşitul anului 2009, compania estimează că numărul pasagerilor transportaţi pe rutele ce vizează ţara noastră va creşte de 80.000 de persoane, potrivit lui Andreas Engel, PR Manager International Germanwings. „Având în vedere piaţa locală, acest an a fost unul
Compania aeriană Germanwings a transportat, în primele 9 luni ale acestui an, aproximativ 54.000 de pasageri pe rutele Bucureşti – Köln, Stuttgart, Berlin, a anunţat operatorul german.
Până la sfârşitul anului 2009, compania estimează că numărul pasagerilor transportaţi pe rutele ce vizează ţara noastră va creşte de 80.000 de persoane, potrivit lui Andreas Engel, PR Manager International Germanwings.
„Având în vedere piaţa locală, acest an a fost unul foarte bun pentru Germanwings, cel mai bun până acum de la lansarea oficială în 2007. În prezent, segmentul de business ocupă cel mai mare loc în rândul pasagerilor şi anume 42%”, a mai spus acesta.
Cât despre criză, reprezentanţii companiei susţin că au recurs din timp la o serie de măsuri care să atenueze efectele acesteia, printre care reducerea capacităţii avioanelor din flotă.
SURSA: Germanwings