Nu mulţi profesori se pot lăuda cu o activitate atât de îndelungată, susţinută în aceeaşi insitituţie. Profesorul Mihai Tuiu a venit la Palatul Copiilor din Piteşti în anul 1980. De atunci, acolo a şi rămas.
Şi-a făcut meseria cu pasiune şi a ştiut foarte bine să răspundă dorinelor şi hobby-urilor copiilor care veneau la Palat, fie la cercul de creaţie literară, fie la cel de mass media. A învăţat lucruri noi şi a ştiut să fie mereu în pas cu vremurile.
Profesorul autodidact
Profesorul Mihai Tuiu este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Palatului Copiilor din Piteşti, având aproape 30 de ani de când activează în această instituţie.
Deşi se pregătise în facultate să devină profesor de română, la Palat a făcut lucruri care îmbinau cunoştinţele sale de filologie cu pasiunile copiilor şi cu abilităţile practice. Multe dintre lucruruiel e care trebuia să le facă la Palat i-au fost, la început, străine, dar a avut răbdare şi le-a învăţat pe toate, inclusiv cunoştinţe serioase de informatică.
„Îmi amintesc că atunci când am fost profesor la Pârvu Roşu, aveam cel mai modern cabinet de română. Mai apoi, când am venit, am început să realizeze toate panourile pe care le vedeţi prin instituţie, am învăţat calculator şi multe altele. Am fost un autodidact şi mi-a plăcut să ştiu şi să învăţ.”, spune profesorul Mihai Tuiu.
A ales un învăţământ altfel
Într-o instituţie axată pe învăţarea prin practică, acolo unde se oferă posibilitatea instruirii gratuite în domenii precum muzică, teatru, robitică, dans, creaţie literară, mass-media copiii vin mult mai relaxaţi. Pentru că nu se află sub presiunea notelor, a calificativelor şi pentru că se pot juca mai mult, copiii care aleg să vină la Palat interacionează altfel cu profesorii şi cu ceilalţi elevi de vârsta lor.
„Acesta este marele avantaj: aici ai posibilitatea de a i