Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ursuleţul Vasilică a scăpat de la benzinărie

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 octombrie 2009 ·

„Vedeta” benzinăriei Lutsch din Alba, un ursuleţ chinuit, va avea în sfârşit parte de libertate. După o luptă de peste doi ani, Asociaţia Milioane de Prieteni a reuşit să elibereze ursul şi să-l aducă, luni seara, în rezervaţia de la Zărneşti. Aici se va întâlni cu fosta colegă de la benzinărie, Maria

Atracţia benzinăriei Lutsch din judeţul Alba nu era preţul mic la benzină. Şoferii care alimentau de la pompă aveau în faţa ochilor priveliştea unui urs chinuit, ţinut într-o cuşcă. Cristinei Lapis, cea mai înverşunată luptătoare pentru drepturile animalelor din Braşov, i-au trebuit peste doi ani de demersuri pentru a-l scoate pe Vasilică din cuşcă. „Am reuşit în cele din urmă să luăm ursul de la benzinărie şi l-am adus în rezervaţie, aseară (luni seară - n.r.), la ora 22.00. Se află într-o stare tristă şi acum va trebui să treacă prin toate procedurile: va fi deparazitat, vaccinat, bine hrănit. Abia apoi i se va da drumul în ţarc”, a declarat Cristina Lapis.

În vârstă de 8 ani, toţi petrecuţi în cuşcă, Vasilică se va întâlni în sanctuar cu Maria, cealaltă ursoaică ţinută captivă la benzinăria din Alba, care a fost adusă la Zărneşti în urmă cu doi ani. „Pe Vasilică n-au vrut să-l dea. Îl ţineau drept trofeu, să atragă turişti”, a subliniat Lapis. În sanctuarul de urşi de la Zărneşti se află acum 47 de exemplare.

Urmează Muki, un urs folosit drept mascotă

Următoarea victimă a lăcomiei umane - care a intrat în vizorul Asociaţiei Milioane de Prieteni - este Muki. Ursul de 8 ani este ţinut într-o cuşcă, în spatele Complexului Cetate Balvanyos, situat la intrarea în staţiunea Balvanyos dinspre Târgul Secuiesc. Patronul SC Daragus SRL îl foloseşte pe Muki drept mascotă, după cum se arată pe site-ul complexului turistic. Acesta nu este nimeni altul decât primarul din localitate, care şi-a tras firmă pe numele soţiei. „În judeţul Covasna

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 2 ore
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 7 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°