Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Mureşenii aşteaptă zeci de ani pentru o locuinţă socială

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Lista de cereri pentru locuinţe sociale creşte de la an la an, dar oferta este limitată. Doar 40 de cazuri din aproximativ 450 de cereri pentru locuinţe sociale au fost soluţionate în 2009. Astăzi este ultima zi în care mureşenii îşi pot depune cererile pentru locuinţe sociale pe anul 2010. Mulţi au venit la Primărie cu speranţa că poate anul viitor vor fi printre primii pe listă şi vor beneficia de mult visata locuinţă, mai ales că unii aşteaptă de ani de zile.

Aşteptare lungă

 „Mi-am depus dosarul pentru o locuinţă socială de şase ani şi tot nu am primit. Anul trecut am fost pe locul 114 pe listă. Am nevoie de o locuinţă socială pentru că locuiesc cu mama, deşi sunt căsătorită şi am şi un băiat de 19 ani. Suntem cinci într-o locuinţă, am vrea o locuinţă a noastră. Anul acesta încerc să depun dosarul din nou, sper să fiu pe un loc mai bun.”, a spus Farkas Ildiko, de 41 de ani, bucătăreasă.

Nici mureşeanca Szocs Ibolya nu şi-a pierdut speranţa. „E al doilea an în care depun dosarul. Locuiesc cu părinţii, am doi copii, de 2 ani jumate şi 11 ani şi locuim împreună cu părinţii, care sunt bolnavi şi bătrâni. Nu ştiu dacă voi primi locuinţă anul acesta, am o verişoară care a aşteaptă de 11 ani şi tot nu a primit. Anul trecut am fost pe locul 155 pe listă, anul acesta sper că măcar să fiu mai în faţă”, a spus Szocs Ibolya,  de 33 de ani, croitoreasă. 

Doar 10% din cereri soluţionate în 2009

Reprezentanţii municipalităţii spun că cererea de locuinţe sociale depăşeşte cu mult oferta. „Lista pentru locuinţe sociale pe anul 2009 cuprinde 447 de cereri, care au fost evaluate. Dintre acestea doar 40 au fost soluţionate, în urma disponibilităţii unor locuinţe, iar cei care erau cuprinşi pe lista socială, aveau cel mai bun punctaj şi le-a convenit respectiva locuinţă, au primit repartiţie şi au semnat contra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 15 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 2 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Marius Tucă Show începe luni, 02 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 25 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°