În luna august a acestui an, numărul nou-născuţilor a scăzut faţă de luna iulie, însă a sporit comparativ cu aceeaşi lună din 2008. De asemenea, numărul divorţurilor este în creştere.
Astfel, anul acesta, în luna august s-au născut cu 1.081 de copii mai mult decât în aceeaşi lună din 2008, numărul nou-născuţilor fiind de 20.877. Raportat la populaţia României, la fiecare 1.000 de locuitori s-au născut 11,4 copii, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Sporul natural pozitiv (excedentul numărului de născuţi-vii faţă de cel al decedaţilor) a determinat creşterea numărului populaţiei cu 2.080 de persoane.
Mortalitatea a scăzut în luna august comparativ cu luna iulie, cu 839 decedaţi, până la 18.797 decedaţi.
Divorţurile sunt pe val
Instanţele de judecată au pronunţat 2.736 de divorţuri în luna august, cu 430 mai multe decât în luna iulie 2009.
Luna august este cea mai vânată de cei care doresc să îşi unească destinele. Astfel, 24.736 de cupluri s-au căsătorit, cu peste şase mii mai multe decât în luna iulie.
Comparativ cu luna august 2008, numărul căsătoriilor a scăzut cu 4.648, în vreme ce numărul divorţurilor a sporit cu 985 de cazuri.
CITIŢI ŞI:
Divorţurile se combat cu luni de miere
Caietul de nuntă, un CAR pe viaţă
Nunţi da, divorţuri ba
Românii nu mai pot divorţa