Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Clujenii vor schia în weekend la Cavnic

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Pe pârtiile Icoana din staţiunea montană, stratul de zăpadă are 40 de centimetri. Primii turişti care şi-au anunţat prezenţa sunt tocmai din Cluj-Napoca. Ei şi-au făcut rezervări încă din această dimineaţă.

Necazul drumarilor, bucurie pentru operatorii de schi din Maramureş. Aceştia nu au stat pe gânduri şi au profitat de stratul generos de zăpadă, de aproape o jumătate de metru,care s-a aşternut în staţiunea Cavnic, aflată la 32 de kilometri de Baia Mare. Aşa că, au pornit utilajele pentru tasarea zăpezii în aşteptarea primilor turişti care pot striga liniştiţi „Pârtieee!“.

„Am început încă de aseară să batem pârtiile. Nu s-a mai putut schia în octombrie de şase ani, dar şi atunci zăpada nu a stat mai mult de două zile“, spune Cristian Costin, administratorul celor două pârtii Icoana, pârtii cu grad de dificultate mediu. „Tocmai din această cauză, anul acesta nu ne-am entuziasmat prea tare până ce nu am ascultat prognoza meteo. Se pare că se va putea schi şi la sfârşit de săptămână“, continuă Costin.

Preţuri neschimbate

Pârtiile Icoana oferă întreaga gamă de servicii, de la cazare până la telescaun. Astfel, nu doar schiorii îşi pot face apariţia pe pârtie, ci şi amatorii de snowboard, tubby şi ATV-uri. „Deocamdată preţurile rămân la fel. Nu am umblat la preţuri pentru că nu ne aşteptam să pice zăpada şi ne-a luat prin surprindere“, explică administratorul pârtiilor.

O urcare cu teleschiul este 3 lei pentru adulţi şi 2,5 lei pentru copii. O tură cu snowboardul costă între 10 şi 25 de lei, în funcţie de durata de închiriere, iar pentru tubby (colac de cauciuc), turiştii vor scoate din buzunar 20 de lei pentru o oră. „Snowmobilul se închiriază cu 100 de lei jumătatea de oră, iar bob-ul şi lenkerele, săniuţele tradiţionale ale căvnicarilor, se pot folosi cu 10 lei, timp de o oră“, spune Cristian Costin.

Primii turişti sunt din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 55 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi, întrebată dacă turul l al alegerilor prezidenţiale ar trebui anulat de CCR: Ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat

News.ro acum 49 minute
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un cand

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 33 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 2 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°