România rămâne în urna a doua valorică, după ce a reuşit să învingă Insulele Feroe cu trei la unu, în ultimul meci din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal de anul viitor. Asta înseamnă că la viitoarele trageri la sorţi, tricolorii au şanse să întâlnească mai puţini adversari mai valoroşi ca ei.
Obiectiv îndeplinit : România rămâne în urna a doua valorică, după ce a reuşit să învingă Insulele Feroe cu trei la unu, în ultimul meci din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal de anul viitor. Asta înseamnă că la viitoarele trageri la sorţi, tricolorii au şanse să întâlnească mai puţini adversari mai valoroşi ca ei.
"Am avut un obiectiv mic, dar l-am îndeplinit", spune cu jumătate de gură selecţionerul Răzvan Lucescu. Obiectivul principal, mai exact calificarea la turneul final din Africa de Sud a fost ratat încă de pe vremea lui Victor Piţurcă.
"A fost un meci plăcut şi alert, în care am arătat seriozitate şi conectare totală. S-a alergat mult şi am căutat spectacolul. În conjunctura dată de rezultatul din Serbia, pot spune că s-a terminat cu bine. Am avut un obiectiv mic, rămânerea în urna a doua valorică, dar este important că s-a atins. Trebuie să înţelegem că o calificare se câştigă începând cu victoriile împotriva echipelor mici. Am făcut astăzi acest pas, în ideea viitoarelor campanii de calificare. Nu va fi un drum deloc uşor în preliminariile pentru Campionatul European. Victoria cu Insulele Feroe este importantă pentru jucători. Pentru un jucător de fotbal este important să câştige chiar şi o miuţă, cu atât mai mult un meci la echipa naţională", spune Răzvan Lucescu.
"Aveam nevoie de un rezultat şi o atmosferă bună", declară de partea sa jucătorul Răzvan Raţ, după ce naţionala a fost încurajată frenetic de fanii moldoveni. Meciul s-a jucat pe stadionul echipei Ceahlăul Piatra Neamţ.
"N-am luat meciul ca pe o răzbunare împotriva c