Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre competiţii, jurii şi premii

Publicat in Observator Cultural, joi 15 octombrie 2009 ·

Palmaresul Anim’Est 2009 a fost în general echitabil, cele trei jurii dovedindu-şi profesionalismul şi onestitatea. Din competiţia rezervată lungmetrajelor (cinci la număr anul acesta), nici un film nu s-a desprins în cîştigător, impunîndu-se şi prin dramaturgie, şi prin realizare. În aceste condiţii, membrii juriului principal – cineaştii Georges Schwizgebel (autor elveţian de animaţie, cu dese sclipiri de geniu, care şi-a prezentat la festival opera de-o viaţă) şi Guilaine Bergeret (Franţa), alături de criticul de film român Alex. Leo Şerban – au fost nevoiţi să recurgă la o soluţie de compromis. Aceasta a fost producţia japoneză Pianul de pădure de Masayuki Kojima. Un film care mi s-a părut prea clişeistic şi didactic, dar care reuşeşte să utilizeze eficient o formulă brevetată şi chiar să provoace emoţie. În plus, muzica clasică (Mozart în primul rînd) reprezintă un atu incontestabil pentru o peliculă adresată cu precădere micilor spectatori. Scurtmetrajele premiate au strălucit prin fantezie şi inventivitate, subtilitate şi umor. De exemplu, documentariştii bulgari Boris Despodov şi Andrei Paunov (cunoscuţi publicului festivalier român prin filmele Coridorul 8 şi, respectiv, Problema cu ţînţarii şi alte poveşti) au cîştigat secţiunea „Balkanimation“ cu o animaţie surprinzătoare, Trei surori şi Andrei (trimiterea la Cehov este intenţionată), în care au prelucrat interpretările unor foarte buni actori. Şi studentul german Gregor Dashuber a impresionat prin grafica superbă şi umorul negru debordant ale filmului său Să nu conduci niciodată cînd eşti mort, dar şi prin spectaculoasa sa manifestare a bucuriei din cadrul ceremoniei de premiere. Cea mai contestabilă prezenţă în palmares este cea a laureatului competiţiei autohtone, Copacul urban de Vali Chincişan. O animaţie de concept interesantă, inclusă iniţial într-un proiect multimedia interactiv, însă mult p

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 48 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°