Şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR a declarat în cadrul unui seminar că BNR va încerca în perioada următoare să evite intervenţiile pe piaţa valutară. În estimarea sa, cursul nu va mai putea fi foarte stabil."Oricare ar fi problemele pe termen scurt, este clar că politica BNR va fi să evite intervenţiile, în măsura în care politicile macroeconomice vor veni în sprijinul pieţei monetare. Evoluţiile temporare trebuie tratate cu prudenţă, deşi arată v
Şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR a declarat în cadrul unui seminar că BNR va încerca în perioada următoare să evite intervenţiile pe piaţa valutară. În estimarea sa, cursul nu va mai putea fi foarte stabil.
"Oricare ar fi problemele pe termen scurt, este clar că politica BNR va fi să evite intervenţiile, în măsura în care politicile macroeconomice vor veni în sprijinul pieţei monetare. Evoluţiile temporare trebuie tratate cu prudenţă, deşi arată vulnerabilitate", a declarat el.
"Unul dintre obiectivele pentru trecerea la zona euro este ca politica de curs să fie credibilă, pentru a ajunge în anticamera trecerii la euro", a mai spus Drăgulin. Potrivit reglementărilor europene, o monedă naţională trebuie lăsată să floteze liber, pentru a se putea stabiliza. Apoi, intră în mecanismul monetar ERM2, unde trebuie să stea cel puţin doi ani. În acest interval de timp, cursul nu trebuie să se abată cu mai mult de 15% de la valoarea de bază, fără intervenţia băncii centrale.
Potrivit guvernatorului BNR Mugur Isărescu, România ar putea să treacă la euro în 2014-2015.