Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţac nu va executa pedeapsa cu închisoarea din cauza stării de sănătate

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Fostul general Mihai Chiţac suferă de mai multe boli care fac imposibilă executarea pedepsei cu închisoarea, cel puţin până la ameliorarea celor mai grave dintre ele, arată Curtea Militară de Apel în motivarea deciziei din 18 septembrie, prin care Chiţac a fost pus în libertate pentru trei luni.

Curtea Militară de Apel arată, în motivare, că, potrivit expertizei medico-legale făcute în cazul fostului general, Chiţac suferă de 11 afecţiuni, printre care "boala aortică degenerativă moderat severă", afecţiune care nu poate fi tratată decât prin protezare aortică, aşa cum au recomandat medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici. De asemenea, expertiza medicală arată că acest tip de operaţie nu poate fi făcut decât într-o unitate a Ministerului Sănătăţii şi nu într-un spital penitenciar.

Medicii care l-au consultat pe Chiţac au mai stabilit că, înainte de operaţia la inimă, acesta să fie supus unei splinectomii, intervenţie care, de asemenea, ar trebui să fie făcută într-un spital al Ministerului Sănătăţii, mai notează magistraţii Curţii Militare de Apel în motivarea deciziei din 18 septembrie.

Instanţa arată în motivare că, deşi în expertiza medico-legală făcută în cazul fostului general nu sunt folosiţi termenii "imposibilitatea executării pedepsei", magistraţii au considerat că, dacă experţii au notat în concluziile lor că operaţiile recomandate lui Chiţac nu se pot face în sistemul peniteciar, atunci se impune punerea în libertate a acestuia. În acest fel, acesta îşi poate rezolva, dacă nu toate problemele de sănătate, măcar pe cele urgente, pentru ca starea de sănătate să îi permită să îşi execute pedeapsa de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, consideră magistraţii Curţii Militare de Apel.

Totodată, tot la recomandarea legiştilor, instanţa a decis ca perioada pentru care a fost pus în libertate Chiţac să fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°