Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Aeroportul sătmărean la 73 de ani de la decretul de înfiinţare

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Aerogara sătmăreană are în prezent doar şase curse interne, săptămânal. În trecut, aici existau zboruri transatlantice Doar 48 de persoane sunt angajate, în prezent, la aeroport.

Cu 73 de ani în urmă, în anul 1936, în data de 15 octombrie, Carol al II-lea emitea Decretul Regal de înfiinţare a Aeroportului Satu Mare. Primul avion a decolat de pe pista înierbată din zona actualului Aeroclub, în data de 5 august 1938. Cel mai longeviv comandant al Aeroportului Satu Mare, Szilaghi Gheorghe, care a condus instituţia între anii 1965 şi 1990, îşi aminteşte de vremurile în care pista aeroportului era un adevărat furnicar.

„Până în ’90 erau trei curse regulate pe zi, plus o cursă zilnică ce aducea presa, mai era cel puţin câte un charter pe săptămână şi aviaţia utilitară, pentru agricultură şi silvicultură“, îşi aminteşte comandantul Szilaghi. Acesta mai spune, cu părere de rău, că Aeroportul Satu Mare nu mai înseamnă ceea ce însemna înainte de 1989, în ciuda faptului că are o pistă lungă de 2.500 de metri.

Cea mai lungă pistă din Transilvania

„Este păcat că, pe una dintre cele mai mari piste din Transilvania, cu o asemenea infrastructură, sunt doar câteva curse, însă problema este la companiile aeriene care văd că ne ocolesc“, spune Szilaghi. Despre construcţia uneia dintre cele mai lungi piste din ţară, comandantul Szilaghi îşi aminteşte că a fost o adevărată „bişniţăreală“. „Trebuia să sosească cineva de la Comandamentul de Stat al Planificării, să discutăm despre cât avea să fie pista. I-am spus prim-secretarului din acea vreme, Iosif Uglar, să ceară cât mai mult, adică o lungime de 3.200 de metri pe 80, dar să nu lase mai jos de 2.500 de metri pe 60. Şi aşa a şi rămas“, mărturiseşte comandantul Szilaghi. În 1975 era inaugurată a treia pistă ca dimensiune din ţară la acea vreme, cu primul zbor în data de 5 august, un Antonov 24.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre parteneriatul civil: „Nu cred că e momentul să reluăm discuția acum, societatea românească are alte probleme”

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți seară că este de acord cu parteneriatul civil între persoanele de același sex, dar a subliniat că nu este acum momentul ca această discuție „să fie reluată”, motivând că societatea românea

Decizia PSD-PNL-UDMR, fără USR: impozitarea marilor averi, reducerea taxelor și impozitelor pe muncă și cota unică. Cum arată programul de guvernare

Libertatea acum 9 ore
PSD, PNL și UDMR au decis marți seară, 17 decembrie, după 4 ore de negocieri, principiile viitorului program de guvernare, dar din comunicatul comun lipsește partidul condus de Elena Lasconi, care a intrat neinvitată la negocierile de la Palatul Vic

Meta, amendată cu 251 de milioane de euro în UE pentru o breșă de securitate. Milioane de conturi Facebook au fost afectate

HotNews acum 7 ore
Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, a fost amendată marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană, în urma unei breșe de securitate în 2018 care a permis accesul hackerilor la datele personale ale utilizatorilor, relatează

Tom Cruise, premiat de US Navy pentru celebrul rol Maverick din „Top Gun”

HotNews acum 6 ore
Marina americană (US Navy) l-a recompensat pe actorul hollywoodian Tom Cruise pentru că „a stimulat recrutarea de piloţi” după ce a interpretat rolul locotenentului Pete „Maverick” Mitchell în primul film din cunoscuta serie cinematografică „Top Gun

NATO preia de la SUA coordonarea ajutorului militar acordat Kievului - surse

Mediafax acum 10 ore
Măsura, care intervine după o întârziere de mai multe luni, conferă NATO un rol mai direct în războiul împotriva invaziei Rusiei, fără a angaja propriile forţe. Cu toate acestea, diplomaţii recunosc că predarea către NATO ar putea avea un efect limi

PSD, PNL şi UDMR, plan de guvernare fără USR. Liderii partidelor au convenit asupra noului program de guvernare. USR nu a semnat

Mediafax acum 11 ore
Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au întâlnit marţi pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare. Astfel, PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale au convenit ca noul program de guverna

Poziţia TikTok despre investigaţia Comisiei Europene, în contextul alegerilor din România: Nu acceptăm reclamele politice plătite

Mediafax acum 12 ore
„Am protejat integritatea platformei noastre în peste 150 de alegeri la nivel global şi continuăm să abordăm proactiv aceste provocări comune la nivelul întregii industrii. TikTok a transmis Comisiei Europene informaţii detaliate privind aceste efor

Netanyahu merge la Cairo pentru a negocia un acord de încetare a focului în Gaza - surse

Mediafax acum 13 ore
Sursele au declarat că un acord de încetare a focului în Gaza este de aşteptat să fie semnat în zilele următoare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru comunicaţii privind securitatea naţională, John Kirby, a declarat că Washingtonul „crede că n

Emisiunile zilei de miercuri, 18 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Hamas anunță că negocierile cu Israelul pentru un armistiţiu în Fâșia Gaza sunt „serioase şi pozitive”

HotNews acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă marţi că negocieri aflate în curs în Qatar pentru convenirea unui armistiţiu în Fâşia Gaza sunt „serioase şi pozitive”, după ce o delegaţie israeliană a sosit la Doha pentru a se întâlni cu mediatorii, re

Vremea

București
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/10°
vin.

5°/10°
sâm.

3°/7°
Iasi
acum

mie.

6°/11°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
sâm.

2°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

6°/11°
vin.

8°/12°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-0°/7°
joi

2°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/3°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/10°
vin.

5°/6°
sâm.

1°/5°