Pe vremea lui Ceauşescu, Văii Jiului i se spunea "Valea Fericirii", pentru că se cîştiga bine din minerit şi au venit aici oameni din toate părţile ţării. Apoi, după 1989, i s-a spus "Valea Plîngerii" şi mulţi au căutat să plece. Cei care au rămas îi spun simplu "Valea". Unii se gîndesc la proiecte care ar putea să salveze zona. De exemplu, transformarea minelor închise în muzeu sau chiar în parc de distracţii, în care turiştii să intre cu vagonetul, îmbrăcaţi în salopetă, cu cască şi lămpaş. Un astfel de proiect, pentru care există finanţare de aproape trei milioane de euro de la Banca Mondială, vizează mina Aninoasa, care a fost închisă în urmă cu trei ani.

Apoi, în turism s-a investit şi în zona staţiunii de ski de la Straja. S-au construit cabane şi s-a modernizat instalaţia de teleferic. De altfel, în Valea Jiului, localnicii speră că turismul " şi nu mineritul " ar fi salvarea zonei. O zonă dificil de promovat, în condiţiile în care istoria locului e legată, în cele mai multe cazuri, de mineri agresivi sau de imaginea sinistră a coloniilor muncitoreşti. Urmele sărăciei se văd la tot pasul, dacă traversezi Valea. Pe munţii din jur, însă, e altă lume.

Petre Birău ne-a întrebat de trei ori: "Gîndiţi-vă bine: mergeţi sau nu mergeţi?". Noi eram hotărîţi să facem drumul pînă la stînă, aşa că am ţinut-o pe-a noastră: "Sigur că mergem!". "Bine, atunci la 9 dimineaţa sînteţi la mine acasă!" Reuşim să-l convingem la un 9 şi jumătate, aşa că, a doua zi, la ora stabilită sîntem cu maşina la porţile mari ale casei lui, aşezată în deal, la poalele masivului Şureanu, din Parîng. Petre Birău ne vede de pe prispă şi coboară în grabă, alunecînd parcă peste trifoiul din curte acoperit încă de rouă. Ursu " un cîine cu blană ca de oaie " aleargă în urma lui în salturi. Nuţica " nevasta de-a doua " apare şi ea în prispa casei, să ne primească. A pregătit deja rucsa