* agenţii comunitari au acţionat "la pont", reuşind să-l prindă pe suspectul de furt în zona Stadionului Municipal
O patrulă a Poliţiei Comunitare Brăila a acţionat "la pont", marţi, 13 octombrie, reuşind să prindă un urmărit general şi să îl predea Poliţiei Municipiului Brăila. În baza unei informaţii potrivit căreia Irinel-Florinel Tăndică, 32 de ani, din Ianca, persoană dată în urmărire generală pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, se află în Brăila, poliţiştii comunitari au organizat o pândă, în zona Stadionului Municipal. În jurul orei 16.15, individul şi-a făcut apariţia şi a forţat o poartă pentru a intra în incinta stadionului. Agenţii l-au luat ca din oală şi, pe lângă faptul că l-au predat Poliţiei Municipiului, i-au aplicat şi o amendă de 500 lei, pentru "pătrundere cu încălcarea normelor legale de acces" în incinta Stadionului Municipal.