Şeful statului a declarat că reacţia partidelor din opoziţie faţă de desemarea lui Lucian Croitoru pentru funcţia de prim ministru este "lipsită de raţionalitate, de responsabilitate". " Sper că liderii partidelor politice vor veni cu picioarele pe pământ ", a declarat preşedintele Traian Băsescu, amintind că fără banii de la FMI şi UE, care ar trebui să intre în România până în decembrie, am putea avea probleme serioase în achitarea pensiilor şi a salariilor.
Şeful statului şi-a motivat alegerea prin faptul că "a satisfăcut o exigenţă a opoziţiei", aceea de a numi la şefia executivului un tehnocrat.
" A fost opţiunea partidelor din opoziţie pentru un tehnocrat. Nu mi se putea impune neapărat un nume, însă am satisfăcut această exigenţă ", a declarat Băsescu.
Ocupantul Palatului Cotroceni a precizat că pe Lucian Croitoru l-a vrut prim ministru şi când s-au pus bazele alianţei PDL-PSD, în decembrie 2008.
Despre Klaus Johannis, opţiunea opoziţiei PSD-PC-PNL-UDMR, şeful statului are numai cuvinte de laudă, cu toate că vede puţin "naivă" acceptarea propunerii de a prelua funcţia de premier. " PSD a zis clar: Johannis până la alegeri. Nu avea de ce să creadă ca va conduce un guvern pentru 3 ani ", a adăugat Băsescu.
" Au vrut să utilizeze o figură extrem de credibilă, puţin naivă, pentru a-şi face jocurile, adică reducerea şanselor preşedintelui în funcţie, adică ale mele, la alegeri ", a declarat preşedintele Băsescu.