Vânzarea etnicilor germani în RFG a fost una dintre acţiunile controversate întreprinse de regimul comunist de la Bucureşti. Cele mai proaspete informaţii despre starea "operaţiunii" în 1989 au fost dezvăluite cercurilor politice occidentale de ofiţerul de informaţii Liviu Turcu, care a cerut azil politic în Statele Unite în ianuarie acel an.
Reproducem în continuare amintirile lui Liviu Turcu despre subiect, precum şi alte mărturii referitoare la dedesubturile muncii de informaţii în ultimii ani ai regimului Ceauşescu:
În vara anului 1988, Centrul de Informaţii Externe (CIE) a primit ordin de la Nicolae Ceauşescu via Tudor Postelnicu să negocieze cu mesagerul confidenţial al guvernului vest-german, dr Heinz Günther Hüsch, ridicarea sumei plătite pentru asigurarea dreptului de emigrare a etnicilor germani din România la minimum 15.000 de mărci.
Suma reprezenta o creştere de circa 50% faţă de ultima înţelegere convenită în urmă cu zece ani. Omul de contact operativ, şeful UM 107/AVS, proaspătul lt col. Constantin Anghelache, avea să constate curând ca în orice negociere preliminară că partea germană este extrem de reticentă în a da curs solicitării. Urmaşul fostului coordonator al acţiunilor valutare speciale, col. Octavian Stelian Andronic era obligat să acţioneze de această dată în condiţii mult mai dificile.
PRESIUNEA OCCIDENTULUI
Circumstanţele internaţionale pentru blocul comunist est-european se înrăutăţeau continuu, iar România lui Nicolae Ceauşescu se afla deja sub presiunea acerbă a democraţiilor occidentale şi avea drept rezultat o izolare care amintea doar de experienţa Africii de Sud şi într-un anume sens a statului Chile sub dictatura generalului Pinochet.
Sarcina prioritară a CIE, care a reprezentat, ca şi DIE, timp de decenii braţul invizibil şi personal al şefului stat
