Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-au avut cu cine

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 15 octombrie 2009 ·

România s-a distrat aseară, la Sighişoara, în meciul contra Portugaliei, "tricolorele" urmînd să joace sîmbătă în Elveţia

În 2005, România a învins la Sighişoara cu 27-21 Cehia în preliminariile Campionatului Mondial şi apoi, a jucat finala mondială cu Rusia, la Sankt Petersburg. Aseară. "tricolorele" au trecut cu 37-23 de Portugalia, tot la Sighişoara, iar în decembrie, handbalistele speră să ajungă din nou în finala unui Campionat Mondial, în China.

Româncele nu au întîmpinat nici cea mai mică rezistenţă din partea lusitanelor, chiar dacă acestea au venit cu vedetele echipei lor, Barbosa şi Sousa. Elevele lui Radu Voina s-au desprins din start cu o uşurinţă dezarmantă pentru adversare. Manea, Neagu, Maier au marcat gol după gol, Florentina Stanciu a închis poarta şi România conducea deja la pauză cu 19-8. Radu Voina a schimbat liniile ca la hochei, dar Vărzaru, Amariei, Stanca, Ada Moldovan au continuat spectacolul. Diferenţa a crescut continuu, noroc că, pe final, româncelor li s-a făcut milă de nişte portugheze care gîfîiau mereu în spatele "tricolorelor".

"E cel mai lejer meci al României de cînd sînt eu selecţioner. Ne-am luat măsuri la Portugalia, la Europenele de anul trecut arătase o altă faţă, dar acum diferenţa dintre cele două echipe e foarte mare", a declarat Radu Voina. "Nu am jucat de mult cu o echipă aşa de slabă. Probabil că în campionatul României nu ar urca mai sus de locul şapte-opt", a spus şi Oana Manea.

În celălalt meci al grupei, Ucraina a învins Elveţia cu 33-20. Elveţiencele vor fi adversarele de sîmbătă ale "tricolorelor", meciul avînd loc la Zurich.

Meiroşu s-a accidentat

Adina Meiroşu Fiera, interul stînga al "naţionalei", nu a putut evolua aseară contra Portugaliei. "La ultimul antrenament, mi-a rămas piciorul drept pe suprafaţa sălii şi am simţit o durere în spate, la ge

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 7 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Informări publice - 24 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Conform Legii 50/1991, art. 7, al. 23^3, se anunţă public Autorizaţia de Construire nr. 444 din 30.10.2023 pentru Proiectul „Construire magazin de mobile cu spaţii de depozitare, platforme betonate şi parcaje, amplasare totem şi steaguri, amenajare

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 8 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 11 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 12 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 11 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

CJ Galaţi: Familiile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru achiziţionarea de electrocasnice/ Ajutorul va fi aprobat miercuri de Guvern

News.ro acum 8 ore
Consiliul Judeţean Galaţi anunţă că familiile afectate de inundaţii vor primi, ca ajutor de la Guvern, câte un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru a-şi cumpăra aparate electrocasnice. Executivul va aproba acest ajutor în şedinţa de miercuri.

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

mar.

9°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°