Klaus Johannis şi Lucian Croitoru au intrat în cursa pentru preşedinţie. Despre cei doi şi despre prezumtivele lor guverne, se va discuta în această perioadă mai abitir decît despre Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu, separat sau la un loc. Era întrucîtva previzibil şi am spus-o şi în cîteva emisiuni sau editoriale din trecut: candidatul care va veni în cursa electorală cu cea mai credibilă variantă de prim-ministru are şanse considerabil crescute. Românii au avut timp, pe parcursul mandatului de pînă acum al lui Traian Băsescu, cel mai jucător dintre toţi preşedinţii pe care i-a avut România după ’89, să se convingă de un adevăr simplu: puterile şefului statului sînt limitate, el poate să blocheze multe, dar poate prea puţin să descurce o situaţie politică.

Într-un astfel de context, Crin Antonescu a luat faţa celorlalţi contracandidaţi prin mutarea Johannis-premier. E suficient? Nicidecum, dar intuiţia de care a dat dovadă, dublată de abilitatea politică pe care nimeni nu i-o mai poate acum contesta, ne dezvăluie un Crin Antonescu diferit, capabil de surprize majore. Mircea Geoană e actor secund în dramoleta politică a acestor zile, Traian Băsescu a fost luat prin surprindere, Oprescu cerşeşte o fărîmă de glorie, declarîndu-se şi el de partea lui Johannis. Încă se joacă, meciul intră în prelungiri.

E greu de crezut că liberalii şi pesediştii vor accepta întrunirea Camerelor Parlamentului în şedinţa comună pentru învestirea unui Guvern Croitoru înainte de 6 decembrie. Sau, dacă o vor face, se va întîmpla o singură dată şi numai dacă vor fi siguri de sprijinul UDMR pentru a „trînti” la vot un astfel de cabinet. A doua oară e exclus, dintr-un motiv simplu, numit alegeri anticipate. UDMR are în continuare un cuvînt greu de spus, iar cele zece zile pe care Lucian Croitoru le are la dispoziţie pentru alcătuirea echipei sînt, de fapt, zece zile de negoci