Guvernul cade cand nu mai are majoritate. Asa e legea democratiei. Exceptionala a fost situatia Guvernului Tariceanu, care a reusit cu 20% sau pe acolo sa se mentina un an si jumatate. Dar daca am calcula cat ne-a costat pe fiecare din buzunar pretul supravietuirii lui Varujan et comp., in materie de deficit bugetar si criza autoprovocata, as zice sa pice de zece ori Guvernul, dar sa scapam mai ieftin. Chiar regret ca taricenii n-au picat inainte sa ne fericeasca cu marea reforma a uninominalului, cum a cazut Boc inainte sa ne ofere marea solutie a unicameralului la o problema care nu se stie care este. Imi pare rau de Boc si de Pogea, doi oameni onorabili, chit ca nu tocmai indemanatici, ca au cazut la un loc cu periculoasa doamna Udrea (a dovedit ca mai bine crapa tara decat ea), in asentimentul general ca a fost un guvern infect (nu e adevarat). Dar cum ti-ai asternut asa dormi.

Daca nu esti un speculant contra leului, zilele astea, nu prea ai de ce sa te bucuri ca a picat Guvernul. Peste o suta de mii de mici firme s-au inchis in acest an – probabil patronii erau unicii amploaiati, dar asta inseamna o suta de mii de oameni mai putin care isi risipesc incasarile la Carrefour, stimuland cresterea economica din retail, sau care isi cauta o slujba. Unde? Ca firmele mijlocii sau mari au lichidat toate contractele temporare si traiesc din rezerve, asteptand vremuri mai bune. Ruperea coalitiei a provocat caderea Guvernului – nu are sens sa discutam ce era pe agenda si asa mai departe. Dai afara pe PSD, iti asumi tot ce va urma, cum am scris deja acum doua saptamani. Mai are sens sa ne intrebam daca acest lucru s-a intamplat din prostie, alimentata de lacomie (aflu din blogul lui Catalin Tolontan ca in ultimele sale zile PDL schimba directorii de pe la cluburi sportive cu oameni de ai sai, asa de jos ajunsese nivelul), sau din vreun design strategic, in