Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Spitalul Judeţen a căzut la pat

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Pacienţii sunt trimişi acasă pentru că spitalul nu mai are fonduri pentru consumabile şi medicamente. Criză fără precedent în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov. Bolnavii cu boli cronice nu mai pot fi internaţi din lipsă de fonduri, iar cei care au nevoie de analize trebuie să şi le facă pe banii lor. Medicii braşoveni îşi trimit bolnavii acasă pentru că nu mai au cu ce să-i trateze. „ Am venit să mă interesez de nişte investigaţii pe care trebuie să le facă soţia mea aici, dar mi-au spus că nu mai au fonduri. Cum nu avem încotro o să facem rost de bani ca să le plătim, pentru că timpul nu aşteaptă după criză şi suferinţa ia amploare. Din câte ştiu eu situaţia este aceeaşi în toată ţara “, a spus Traian Gabriluţ, un pensionar de 73 de ani.

Pentru intervenţii urgente mănuşile chirugicale, medicamentele, anestezicele şi multe alte materiale sanitare sunt cumpărate, uneori, din banii pacienţilor pentru că spitalul nu mai are niciun leu în cont.

Bolnavi trimişi acasă

Braşovenii care au venit azi-dimineaţă să se interneze au avut surpriza de a fi trimişi acasă de către cadrele medicale. Cei care nu reprezintă o urgenţă trebuie să aştepte până când situaţia spitalului se va redresa. „ Nu am internat niciun bolnav cronic în această dimineaţă. Ne ocupăm doar de urgenţe şi nu lăsăm pe nimeni să moară “, ne-a spus  dr. Gabriela Drăghici, purtătorul de cuvânt al unităţii.

Un tânăr care aştepta cu bagajul pregătit pentru internare a fost trimis acasă. Când reportetii Adevărul de Seară au încercat să intre în vorbă cu el, tânărul a fugit speriat spre ieşirea din spital. A apucat doar să ne spună, cu jumătate de gură, că a fost refuzat de la internare, fiind sfătuit să revină peste trei săptămâni , pentru că spitalul nu are fonduri. Un alt pacient care a fost internat a evitat şi să ne dea amănunte, dar ne-a spus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Video Sociologul Dan Dungaciu, după ce numele său a fost vehiculat ca rezervă pentru Călin Georgescu: „Nu mă interesează acest subiect”

Adevarul acum 6 ore
Profesorul Dan Dungaciu a respins informațiile vehiculate în presă, conform cărora ar putea intra în cursa prezidențială, ca rezervă al lui Călin Georgescu.

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 9 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 59 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 8 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Neymar, criticat în Brazilia după ce s-a dus la carnavalul de la Rio, deşi este accidentat

News.ro acum 8 ore
Neymar a ratat ultimul meci al lui Santos, duminică, din cauza unei accidentări, dar a fost criticat în Brazilia pentru stilul său de viaţă. Jucătorul de 33 de ani nu a jucat duminică în semifinala campionatului Paulista, pierdută de Santos, scor 1-

Ilie Bolojan: Sfatul meu pentru toţi cei care incită la violenţă ar fi să se oprească, pentru că niciodată violenţa nu a adus nimic bun unei societăţi

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, transmite un mesaj către cei care vor să protesteze, solicitându-le acestora să nu recurgă la violenţă. El face, de asemenea, apel către politicieni, arătând: ”cu cât ai o funcţie mai importantă, cu

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°