Deprecierea leului este o perspectivă care dă frisoane celei mai mari părţi a populaţiei active din România. Nu este vorba numai de răsfrângerea în inflaţie, prin intermediul scumpirii mărfurilor din import, sau de majorarea unor taxe şi accize calculate în moneda europeană. Contractând împrumuturi denominate în euro, dar şi în alte valute, în anii de expansiune a creditului, o bună parte a populaţiei trăieşte acum coşmarul că orice ieftinire a leului se va traduce printr-o rată mai consistentă de plătit băncii. Este totuşi o privire în care punem carul înaintea boilor. Şi asta, pentru că, de fapt, chiar această structură a portofoliilor de credite a băncilor româneşti este cea care pune presiune pe moneda naţională.
Recent, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în faţa comisiilor parlamentare de buget-finanţe că o continuare a procesului de depreciere a leului nu ar fi nici necesară şi nici nu ar face bine economiei. Într-adevăr, în ultimul an, atât prin intermediul supapei cursului de schimb, cât şi prin ajustarea sectorului privat şi reducerea dramatică a importurilor, deficitul de cont curent a cunoscut o contracţie severă. Potrivit datelor furnizate ieri de BNR, acest indicator se cifra după primele opt luni la 2,449 miliarde de euro, în scădere cu 78,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Este, într-adevăr, o ajustare drastică, care numai aparent ar fi de însănătoşire a economiei româneşti. Banca centrală a punctat de mai multe ori în acest an că o reducere mult prea rapidă şi accentuată a deficitului de cont curent ar putea vătăma economia reală în contextul în care structura importurilor include nu numai bunuri de consum, ci şi tehnologii, materii prime sau subansamble utilizate de companiile cu profil industrial din ţară.
Mugur Isărescu a subliniat că, la un curs de cinci sau şase lei pentru un euro, prognozat de uni
