Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Halagian - "Credeţi că e rău ca jucătorii să fie bărbieriţi?"

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

Florin Halagian, directorul tehnic şi managerul echipei Gloria Bistriţa, speră ca formaţia ardeleană să obţină prima victorie din actuala stagiune a Ligii I de fotbal, duminică, pe teren propriul cu Oţelul Galaţi.

"La Govora am lucrat la creşterea capacităţii de efort, la capitolul tehnico-tactic, jucând trei meciuri de verificare, dar şi la latura psihică, pentru că jucătorii şi-au cam pierdut din încredere după startul trist de campionat. Relaţiile dintre jucători au crescut, să vedem acum în campionat, în partidele oficiale, unde e altceva decât în meciurile amicale. Sper ca această perioadă pe care am folosit-o bine să ne aducă prima victorie, iar apoi alte victorii'', a declarat Halagian, citat de site-ul oficial al Gloriei.

Halagian a vorbit şi despre plecarea de la echipă a fundaşului Alin Rus: ''N-au fost probleme, Alin Rus aşa a hotărât şi a plecat. Fiecare poate spune ce vrea. Credeţi că e rău ca jucătorii să fie bărbieriţi în ziua meciului şi să se prezinte cum trebuie în faţa publicului? Ei sunt nişte actori ai sportului, oferă un spectacol pentru mii şi mii de oameni, dacă erau actori de teatru sau de cinema era altceva. Dacă presa consideră că e rău să ceri unui jucător să arate bine, nu mai am nimic de spus''.

''Eu am 70 de ani, dar dacă s-a scris că sunt antrenor din nu ştiu ce an, înseamnă că am 109 ani, sunt foarte longeviv, nemuritor, dacă ar fi să mă iau după ce a apărut în presă. Pe Alin Rus cine l-a pus să plece? Mai ales în situaţia existentă, la care el e unul dintre contribuabili, în sensul că a jucat slab. În amicalul de la Craiova - unul important pentru jucători, pentru psihicul nostru, era o revanşă după acel 5-1, chiar dacă era doar un joc de pregătire - conduceam cu 1-0, a intrat el şi după opt minute ne-au dat gol, era bulevard pe la el în zonă. Normal că m-a deranjat acest lucru", a mai spus Halagian.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 57 minute
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 19 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum o ora
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum o ora
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Leo Borlovan, primul câştigător din 2024 în Campionatul Naţional de Super Rally

Mediafax acum 14 ore
Un total de 24 de piloţi au fost selectaţi să concureze la prima cursă a campionatului fondat de Mihai Leu în 2017, la start înscriindu-se şi 7 echipe. De la Ferrari şi până la monoposturi, cei aproximativ 5.000 de spectatori pezenţi pe străzile din

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 3 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°