Nu, Herta Müller nu este o „scriitoare germană de origine română“, cum citim într-un multabuzat titlu, luat la întîmplare (Cotidianul, 9-11 octombrie), dintre multe altele, nu numai din mass-media românească, ci şi internaţională (v. Euronews). Sintagma s-ar putea potrivi mai degrabă unor personalităţi precum Emil Hurezeanu sau Petru Dumitriu, români care au dobîndit, la un moment dat, cetăţenia germană (mai exact, a RFG, căci de cea a RDG nici nu se punea problema!). Cu atît mai puţin nu poate fi vorba de „Premiul Nobel pentru o româncă“, aşa cum titra, mîndru, în aceeaşi zi, Jurnalul Naţional (dar nu numai acesta), ca primă ştire, pe toată lungimea primei pagini. Mai mult, presa din ţară se găsea în cea mai bună companie internaţională: de exemplu, TV France 24, demonstrînd aceeaşi confuzie, răspîndită în Occident, dintre cetăţenie şi naţionalitate, a ajuns chiar să vorbească despre Nobelul atribuit „româncei Herta Müller“. Nu că ne-ar supăra, dimpotrivă! Doar că, oricît ne-ar plăcea, nu acesta este adevărul… Şi, în plus, nu ştim ce gîndeşte scriitoarea în acest sens… Herta Müller este o scriitoare germană originară din România, ceea ce este cu totul altceva. Ea s-a născut într-o familie germană (şvăbească) din Banat, are ca limbă maternă limba germană (undeva mărturisea că a învăţat româneşte de-abia pe la 15 ani), a urmat şcoala românească, dar la secţiile de limba germană, şi a scris dintotdeauna, de la debutul său în ţară (cenzurat!), din 1982, în limba germană, continuînd să se exprime astfel tot timpul cît a stat în România, pînă cînd a fost constrînsă, din motive politice, să plece, în toamna lui 1987. Deşi, cu multă eleganţă, Editura Hanser, editura ce o publică pe Herta Müller în Germania, a transmis că „prin distingerea scriitoarei născute în România (s.n.), este onorată şi literatura română“, România are foarte puţin dreptul de a-şi aroga, în vre