Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 octombrie 1989

Publicat in Jurnalul, joi 15 octombrie 2009 ·

Industria petroliferă a raportat o producţie de 40 de ori mai mare faţă de anul 1950. TIB-ul se bucura de prezenţa unor firme de pe toate conti­nen­tele. Sărbătoare prin muncă de "Ziua Energeticianului".

COMUNIŞTII DIN COMERŢUL EXTERIOR

Analiza cuprinsă în darea de seamă a adunării de partid care a avut loc la I.C.E.S "Rompetrol-Geomin" s-a concentrat asupra ideii că activitatea de comerţ exterior şi cooperare internaţională constituie un factor important al dezvoltării economice a ţării noastre. În acest context, s-a subliniat că, urmare a politicii consecvente a partidului şi cu suportul material al actualului potenţial industrial al ţării noastre, volumul schimburilor economice întregistrate de România în rapoartele sale economice cu alte ţări este în acest moment de 40 de ori mai mare comparativ cu anul 1950. Luând cuvântul, comunista Narcisa Muraru a subliniat: "nu putem să nu arătăm aici că nu am reuşit să valorificăm într-o măsură cores­pun­zătoare toate posibilităţile create, cadrul favo­rabil oferit prin politica externă a partidului şi a statului nostru".

"Este o realitate că tratatele, acordurile şi înţelegerile convenite cu prilejul întâlnirilor la nivel înalt ne asigură nouă, lucrătorilor din comerţul exterior, un cadru juridic deosebit de favorabil. Iată de ce consider că avem încă multe de făcut, că trebuie să ne înzecim eforturile fiecare la locul său de muncă pentru a ne îndeplini în mod optim datoria noastră de comunişti, de lucrători în comerţul exterior." Iar inginerul Gheorghe Badea a susţinut că: "Încrederea pertenerilor noştri externi a crescut după ce s-a aflat că ţara noastră şi-a achitat integral datoria externă. Ceea ce se impune însă este să acţionăm cu răspundere re­voluţionară şi competenţă profesională. Iar în acest sens, inginerul Gheorghe Cotea a reliefat şi el faptul că darea de seamă a criticat pe bună dr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 53 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°