Pensetele lui minuscule din atelier au cercetat multe ceasuri electronice, dar şi valoroase ceasuri de colecţie Marele filosof Voltaire spune că nu îşi poate închipui ceasul fără un ceasornicar. Nicolae Pop este unul dintre ei şi, de 25 de ani,  prin mâinile lui trec zilnic o mulţime de ceasuri electronice de ultimă generaţie, dar şi ceasuri vechi ce depăşesc suta de ani, foarte preţuite de colecţionari.

Primul ceas, o mare bucurie

Când era copil, îi plăcea să demonteze şi să cerceteze obiecte şi mecanisme. Când avea 11, 12 ani, a primit un ceas mecanic, o adevărată bucurie. Pe atunci, era mare lucru să ai un ceas pentru că erau foarte scumpe. Iar pe un copil, un ceas îl făcea să se simtă important. Nicolae mergea toată ziua cu el la un ceasornicar, să îl repare, să îl analizeze... Mai târziu, a devenit ucenic în ceasornicăria domnului Jucanu, un meşter vechi. „El ne învăţa să fim respectuoşi cu clienţii, să vorbim frumos”, îşi aminteşte el. După ucenicie, a plecat la Arad la şcoala prosesională de mecanică fină. Acolo a făcut multă teorie în domeniu, dar şi practică la fabrica de ceasuri.

Cel mai vechi ceas reparat

Astăzi lucrează într-un mic atelier din Bistriţa, într-o încăpere îngustă, dar foarte primitoare. Ceasuri de toate tipurile şi dimensiunile măsoară timpul la unison şi unele dau ora exactă cu un dangăt. Nicolae ascultă „Antena satelor“, în timp ce lucrează cu o mulţime de pensete, cleşti şi pensule. În atelierul său de reparaţii vin ceasuri valoroase de colecţie, ceasuri arătoase de perete, vechile ceasuri cu cuc şi, uneori, chiar ceasuri de buzunar. La ceasurile electronice le mai schimbă o baterie, dar nu prea are ce repara la ele. De obicei, oamenii le cumpără la 15, 20 de lei şi după ce se strică, le aruncă. Dar sunt oameni care vin la el cu ceasuri pe care le au de peste 45, 50 de ani şi le