Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internaţională: Noul premier al României, un economist respectat

Publicat in Adevarul, joi 15 octombrie 2009 ·

La scurt timp după declaraţia preşedintelui României privind noul premier desemnat, presa internaţională începe să comenteze decizia politică. Traian Băsescu îşi impune dorinţa de a numi un şef de guvern expert în economie şi cu experienţă în instituţii financiare internaţionale pentru a gestiona criza economică, titrează agenţia spaniolă de presă EFE. Citiţi şi:

Băsescu l-a numit pe Lucian Croitoru în funcţia de premier

După ce respinge propunerea opoziţiei de a-l desemna pentru funcţia de premier pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şeful statului anunţă joi desemnarea economistului independent Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, drept nou prim-ministru, după căderea guvernului de la Bucureşti în urma unei moţiuni de cenzură.

Noul premier Lucian Croitoru are la dispoziţie zece zile pentru a propune o echipă guvernamentală, care trebuie să obţină sprijinul unei majorităţi simple a parlamentului de la Bucureşti, transmite EFE .

Agenţia mai aminteşte că partidele de opoziţie, care controlează 65% din legislativ, îl propuseseră în unanimitate pe popularul primar al oraşului Sibiu, Klaus Iohannis, drept şef al unui executiv de tehnocraţi, care să conducă ţara în mod tranzitoriu cel puţin până la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie.

Lucian Croitoru, în vârstă de 52 de ani, a fost reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional timp de patru ani şi a lucrat la Banca Mondială, adaugă sursa.

Şeful statului român l-a nominalizat pe respectatul consilier al băncii centrale Lucian Croitoru în funcţia de prim-ministru , încercând astfel să răspundă unei recesiuni economice dublate de o criză guvernamentală , titrează Reuters .

Este un specialist, iar nominalizarea acestuia este bună , declară pentru agenţia de ştiri Nicolaie Alexandru-C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°